Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare cod galben de precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, valabilă în intervalul 5 martie, ora 13.00 – 6 martie, ora 16, iar de vineri ninsorile se vor extinde în aproape toată ţara.
Judeţele afectate vor fi Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Hunedoara, Vâlcea, Gorj, Dolj şi zonele de munte din judeţele Cluj, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Braşov, Covasna, Harghita, Neamţ, Vrancea, Botoşani, Suceava şi Maramureş.
Astfel, în intervalul menţionat, vor cădea precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În zona montană şi în regiunile sud-vestice vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi, îndeosebi la altitudini mari, se va depune strat consistent de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15 – 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30 – 35 de litri pe metru pătrat.