• anchetatorii au realizat sute de minute de interceptări telefonice între indivizii care au pus la cale atentatul cu bombă împotriva lui Bogdan Mararu • Daniel Pădurariu, considerat ca fiind cel care a coordonat actiunea, nu recunoaste nimic, însă îl trădează convorbirile avute cu „subalternii“ săi • Pădurariu i-ar fi promis 50.000 de euro lui Cosmin Irinel Lăcătus pentru reusita actiunii • de teamă sau pentru a nu se implica, Lăcătus l-a angajat pe Cristofor Emil, care, la rîndu-i, i-a „angajat“ pe Popa Ovidiu si Petrică Jitaru • bomba a fost pusă de Popa, iar Lăcătus si Jitaru au păzit zona • cei cinci au fost arestati preventiv • locuintele lor au fost perchezitionate, iar anchetatorii au ridicat noi probe •
Interceptările telefonice realizate în dosarul privind atentatul cu bombă care avea scop uciderea lui Bogdan Mararu, au scos la iveală amănunte mai mult decît interesante. Pe baza interceptărilor telefonice, dar si a celorlalte investigatii realizate, anchetatorii au reusit să-si facă o idee despre modul în care grupul infractional a actionat. Mai rămîne de văzut ce l-a împins pe Daniel Pădurariu să coordoneze o astfel de actiune. Anchetatorii bănuiesc, însă nu au probe suficiente, că în spatele lui Pădurariu se află o altă persoană, dusman declarat al familiei Mararu. Lucrurile par destul de simple în acest sens, însă probele existente nu duc, cel putin deocamdată, spre personajul respectiv. În acest sens încă se lucrează, însă anchetatorilor le va fi destul de greu să afle de la Daniel Pădurariu cine i-a comandat asasinatul. De altfel, Pădurariu nici nu recunoaste implicarea sa în acest caz, desi probele existente, în special interceptările telefonice, îl incriminează. Cei care au lucrat la dosar afirmă că Pădurariu este cel care a coordonat actiunea împotriva lui Bogdan Mararu.
Cum a început totul?
În toamna anului trecut, politistii nemteni au obtinut o informatie extrem de valoroasă care avertiza că împotriva lui Bogdan Mararu se pune la cale un atentat cu bombă. Dosarul a fost înregistrat la IJP Neamt, după care informatia a fost adusă rapid la cunostinta procurorilor DIICOT care au si coordonat ancheta. Imediat au fost cooptati specialisti de la SRI, DGIPI si Directie de Operatiuni Speciale care au început să-l monitorizeze, inclusiv telefonic, pe Daniel Pădurariu. Din sutele de minute de convorbiri interceptate a reiesit că Pădurariu se cunostea de ceva vreme cu Cosmin Irinel Lăcătus, din Tîrgu Ocna, pe care îl întîlnise în Italia. Lăcătus stă de 12 ani în Italia unde, după cum a declarat anchetatorilor, ar face afaceri cu masini. Lui i-ar fi propus Pădurariu să se ocupe de atentat. I-a fost promisă si o sumă de bani în caz de reusită, respectiv 50.000 de euro. Lăcătus a acceptat oferta, însă după ce a analizat-o cu atentie a ajuns la concluzia că este prea riscant să o pună el în practică. În acest sens a căutat o altă persoană, dispusă să colaboreze si a găsit-o. Este vorba de Emil Cristofor, din Tîrgu Ocna, un individ cu o bogată activitate infractională. Ideea de a face un ban frumos i-a surîs si lui Cristofor, însă si acesta a considerat că este prea riscant pentru el să se implice direct, asa că a căutat niste colaboratori. I-a găsit pe amicii săi din Tîrgu Ocna, Petrică Jitaru si Ovidiu Popa, ultimul eliberat din penitenciar anul trecut. Lăcătus a primit bomba, spun oamenii legii, de la Pădurariu, însă cel din urmă nu recunoaste. Astfel, cei patru executanti au venit la Piatra Neamt în mai multe rînduri, cu scopul de a monitoriza activitatea de zi cu zi a tintei Mararu. Au vrut să afle programul acestuia, dar si masina pe care o foloseste. Există voci care spun că cei patru au fost cazati la un hotel din oras, unde ar fi stat cîteva zile bune. Astfel au aflat că masina pe care o conducea de obicei Bogdan Mararu era în service si că acesta folosea un Range Rover, tot proprietatea sa. După ce au obtinut toate datele, infractorii au revenit la Bacău unde au pus la cale planul de bătaie. Au hotărît să actioneze înainte de sărbători, cînd Lăcătus a si venit din Italia special pentru acest lucru. Îmbarcati în autoturismul Volkswagen Passat, condus de Lăcătus, Popa, Jitaru si o tînără, care s-a dovedit ulterior că nu stia ce au de gînd să pună la cale cei trei, au venit la Piatra Neamt. Numai că în ultima clipă, infractorii au renuntat, fiindu-le teamă pentru că pe traseu se întîlniseră cu mai multe echipaje de politie.
„Am pus o bombă“
Au revenit la Bacău si au reconceput planul. Cu totii au stabilit ca dată de actiune noaptea de 10 spre 11 ianuarie. Îmbarcati în acelasi Volkswagen Passat, cu numere provizorii de România, Lăcătus, Jitaru si Popa au revenit la Piatra Neamt decisi să-si ducă planul la bun sfîrsit. Au parcat în apropierea blocului în care locuieste Bogdan Mararu, iar după cîteva minute, timp în care au filat zona, Ovidiu Popa a coborît din masină cu bomba la purtător. S-a dus singur la masina lui Bogdan Mararu, iar sub „supravegherea“ politistilor, a amorsat-o. A amplasat pachetul, ce continea dispozitivul explozibil C4 sub masină si a legat firul declansator la roată. Scopul era acela ca în momentul în care masina se punea în miscare bomba să explodeze. La putin timp după ce a amplasat bomba, echipele de politisti, care au filmat toată actiunea, si-au intrat în rol. O echipă a intervenit si i-a retinut pe Lăcătus si Jitaru, care se aflau în masină, iar o alta l-a imobilizat pe Popa. Asupra acestuia a fost găsit un cutit cu buton. Întrebat ce căuta acolo, Popa a răspuns senin că a pus o bombă sub masina lui Bogdan Mararu si că dispozitivul explodează la plecarea masinii. Cei trei au fost condusi la sediul DIICOT Neamt, unde în scurt timp au fost adusi si Emil Cristofor si Daniel Pădurariu. Cu exceptia ultimului, primii patru au avut o atitudine de recunoastere partială a faptelor comise. Asupra lui Popa si Jitaru, politistii au găsit 140 de grame de „iarbă“ care urmează să fie dusă la expertiză pentru a se stabili dacă este sau nu canabis asa cum bănuiesc politistii. De altfel, lîngă masina în care cei trei au stat o perioadă, anchetatorii au găsit mai multe chistoace… dubioase. În timp ce suspectii erau audiati, la locuintele lor politistii făceau perchezitii adunînd probe utile instrumentării dosarului.
Arestati pentru fapte deosebit de grave
În cursul zilei de sîmbătă, cei cinci suspecti au fost prezentati la Curtea de Apel Bacău cu propunere de arestare preventivă. Propunerea a fost făcută la o instantă superioară din pricina gravei acuzatii de terorism. După ce au analizat probele prezentate de procurori, instanta băcăuană a emis pe numele lui Daniel Pădurariu, Irinel Cosmin Lăcătus, Ovidiu Popa, Petrică Jitaru si Emil Cristofor mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Ei sînt acuzati de tentativă la omor calificat, la distrugere calificată, acte de terorism si constituire de grup infractional organizat. În paralel, procurorii continuă cercetările, urmînd ca în dosar să fie audiate mai multe persoane. Specialistii sînt de părere că dacă bomba amplasată sub masina lui Bogdan Mararu ar fi fost detonată, totul în jur, pe o rază de aproximativ 350 de metri ar fi fost distrus si cu sigurantă ar fi existat victime si din rîndul locuitorilor din zonă. Bogdan Mararu este fratele lui Gheorghită Mararu care, în noiembrie 2010, a fost ucis cu focuri de armă de Cristian Chilat, zis Falău. Anchetatorii au mai stabilit că cei cinci infractori, pe lîngă amplasarea bombei, mai aveau sarcina de a incendia o sală de jocuri mecanice, ce apartine lui Bogdan Mararu si magazinul Onym, din centrul orasului Piatra Neamt, care apartine Oanei Vicol. Onym-ul a mai fost incendiat de persoane necunoscute în noiembrie 2010, cu o zi înainte de asasinatul din Cafe Latino. În ceea ce-l priveste pe Daniel Pădurariu, de 43 de ani, din Alexandru cel Bun, se poate spune că a mai avut si alte probleme penale cu familia Mararu. La începutul anului 2008 a fost retinut si inculpat pentru incendierea unui imobil al lui Mararu, fapte care au avut loc în noaptea de 23/24 aprilie 2006. După doi ani de procese, în cazul lui Pădurariu s-a dovedit că proba ADN care îl incrima nu a fost relevantă, asa că învinuitul a fost achitat.
Bogdan Mararu multumeste anchetatorilor
Într-un comunicat de presă, Bogdan Mararu multumeste autoritătilor pentru modul în care au actionat si au reusit să-i împiedice pe suspecti să-si ducă la bun sfîrsit actul criminal. De asemenea, Bogdan Mararu s-a arătat nemultumit de faptul că în media a fost vehiculată apartenenta familiei sale la un asa zis clan mafiot. „(…) Membrii familiei Mararu doresc să multumească reprezentantilor IGPR, DIICOT, DGIPI si SRI pentru profesionalismul de care au dat dovadă si ajutorul acordat. În al doilea rînd, membrii familiei Mararu doresc să nu afecteze derularea anchetei prin oferirea de declaratii presei privitoare la acest eveniment. (…) În cadrul mai multor emisiuni TV si radio, familia Mararu a fost catalogată drept «clan mafiot», «clan de interlopi», etc. iar evenimentul a fost prezentat ca fiind o «răfuială de mafioti». Asemenea afirmatii sînt jignitoare si nemeritate. Părintii fratilor Mararu sînt oameni simpli, în vîrstă, cu frica lui Dumnezeu, care nu au creat niciodată probleme în comunitatea din care fac parte. Sotiile fratilor Mararu, inclusiv sotia defunctului Mararu Gheorghe, la fel ca orice mamă, doresc liniste pentru a-si creste copii. Restul membrilor familiei Mararu, respectiv fratii Bogdan si Răzvan, nu desfăsoară activităti «mafiote» si nu au constituit si nu conduc «un clan de interlopi». Acestia nu sînt implicati sau cercetati în nici un dosar pentru săvîrsirea de infractiuni. Asocierea membrilor familiei Mararu cu imaginea unui clan mafiot care desfăsoară activităti specifice mafiei, respectiv trafic de persoane, trafic de droguri, trafic de arme etc. afectează în special dezvoltarea minorilor, cei care frecventează unitătile scolare fiind marginalizati sau supusi unui factor de stres ridicat datorită comentariilor făcute la adresa lor ca urmare a comentariilor din mass-media“, se arată, printre altele, în comunicatul de presă semnat de Bogdan Mararu.