Da, astãzi e ziua cea mare. Ziua despre care se aude un zumzãit surd, dar constant, de o lunã încoace. Astãzi dupã-masã voi fi la Sala Sporturilor. Sã dau drumul energiei apãsãtoare ce-am adunat-o, împãrtind fluturase despre Gazele de Sist, fie primind rãspunsuri de teapa “dar asta nu noi, asta cei de la minister ar trebui sã se ocupe“ de la vârstnici, fie cele din seria “nu mã intereseazã!“ de la cei de-o vârstã cu mine. Ies sã-mi strig of-ul, ies sã urlu de fericire. De fericire cã încã mai exista o Românie vie. O Românie care nu se vede si nici nu se uitã la emisiunile în care se dezbat subiecte extrem de importante, precum felul în care se scobeste Bãsescu în nas într-o aeronavã neprezidentialã. Sau stiri ce promoveaza ura si dezbinarea, bentite si separatisme. Astea toate în timp ce baronii FMI si corporatistii strãini fac vizite constante pentru a mai ciupi putin din acest popor deja sãrãcit. Sãrãcit, dar nu mort. Nu încã. Astãzi e o zi specialã. O zi în care eu si cei asemenea mie transmitem un mesaj clar: “Frica, manipularea, bigotismul nu mai functioneazã. Nu mai suntem marionetele voastre. Ne autoeducãm, comunicãm, ne organizãm. Inventãm noi platforme de colaborare si cooperare. Ne creem propriile repere si valori, independente de rahatul ce doriti sã ni-l serviti prin mijloacele de DEZinformare în masã si institutiile clasice de îndoctrinare si dezbinare. Spiritul national, dar lipsit de fanatism, ne curge prin vene, iar constiinta noastrã va fi curatã când vom povesti generatiilor viitoare despre cum nu am stat indiferenti în timp ce tiranii-si fãceau de cap“.
Anonim
