În anii ’30 era promovat ca fiind ceva care îţi îmbunătăţea viaţa. Toată lumea bună şi toţi cei care doreau să fie consideraţi exclusivişti fumau. Industria tutunului a atins cifre colosale, iar de pe urma fumătorilor conducătorii marilor companii au devenit miliardari.
Însă tutunul este o adevărată armă de ucidere în masă. A făcut mai multe victime decât toţi teroriştii la un loc, iar ce este mai grav este faptul că oamenii îşi semnează cu mâna lor condamnarea la moarte.
În materialul de mai jos vă vom prezenta date statistici, concrete care pot trage un semnal de alarmă
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că, anual, 600.000 oameni mor din cauza fumatului pasiv. Peste 31% dintre cei care mor din cauza fumatului pasiv sunt copii, datorită faptului că aparatul lor respirator este mai sensibil la substanţele toxice inhalate.
Fumul de ţigară adunat în cameră este cu mult mai periculos decât cel inhalat sau expirat de fumătorul propriu-zis; între două „trageri” ţigara arde la o temperatură mai joasă şi astfel substanţele chimice emanate sunt mult mai concentrate şi mai toxice.
Fumatul este răspunzător de 30% din totalul deceselor prin cancer de:
plămân, trahee, bronhii (90%)
laringe (84%)
cavitate bucală (92%)
esofag (78%)
pancreas (29%)
vezică urinară (47%)
rinichi, stomac, col uterin (48%)
Fumul de ţigară conţine peste 4.000 de substanţe chimice, dintre care 43 sunt cancerigene şi 300 toxice (nicotină, arsenic, radon, cianuri, fenol, DDT, azbest, benzen, monoxid de carbon, formaldehină, etc).
Sunt prezente şi substanţe chimice cancerigene radioactive, cum este poloniul (po210). Acesta este concentrat în plantă prin porii frunzelor de tutun.
Iradierea cu po210 nu se mărgineşte la fumător, peste 75% din radioactivitate se găseşte în fumul din apropiere. Iradierea cu po210 cauzează leucemie, copii fiind mult mai vulnerabili.
www.antena3.ro