La 101 ani, bunica Vasilica a vãzut troiene mult mai mari decât anul acesta!
ANIVERSARE Vasilica Sfetcu, cel mai în vârstã locuitor al municipiului Husi, a împlinit 101! În cãsuta sa din cartierul Plopeni, bunica Vasilica si-a petrecut aniversarea lângã sobã, cu gândul la copiii sãi, dar si la cei zece nepoti si zece strãnepoti pe care îi are. “Toate-s bune! Au fost ierni si mai grele decât aceasta. În ‘54, zãpada era de câtiva metri si mergeai prin troiene, ca prin tunele. Nu erau tractoare, doar care cu boi”, spune bãtrâna.
În mod surprinzãtor, bunica Vasilica nu are, asa cum se întâmplã în cazul altor campioni ai longevitãtii, retete anume pentru învins timpul! N-a avut deloc o viatã usoarã, a muncit, spune ea, cât pentru doi. Si ea se mirã cã a prins…suta de ani, însã “dacã asa a vrut Dumnezeu, asa s-a întâmplat”. “Am mai avut o sorã, care a murit înainte cu o lunã sã împlineascã 100 de ani. Eu am împlinit pe 5 februarie 101 ani. Am muncit mult în viata mea. Pânã acum un an, doi, eu mã duceam cu cãrutul în piatã, cu zarzavaturi. Toatã viata mea am muncit în grãdinã. Mi-a fost drag. Chiar si astã-varã am sãpat în curte”, spune bunicuta, privind cu ochii ageri la câteva fotografii de pe perete, cu chipurile unor oameni dragi ei. Anul trecut, când si-a aniversat cei 100 de ani de viatã, copiii si nepotii au dus-o pe bãtrânã la restaurant. “A fost frumos. Am nepoti bine. Si copiii sunt foarte bine. Au facultãti. Le-a plãcut cartea. Bine au fãcut, cã, dacã ai carte, nu muncesti cu mâinile prea mult, ci cu capul”, se mândreste Vasilica Sfetcu. Nu-si face planuri de viitor, dar spune simplu: “Cât mai vrea Domnul, atât mai trãiesc”!
“Era o iarnã atunci, demult (1954, n.r.), de mergeai prin zãpadã ca prin tunele!”
EXPERIENTÃ Dupã 101 ani de viatã, în care a vãzut si ororile rãzboiului, si foametea si comunismul de la un capãt la altul, pe bunica Vasilica nu o mai sperie o “biatã iarnã”, cu nãmetii cât casa sau frig de crapã pietrele. “Ce spuneti voi?! Era o iarnã atunci, demult (1954, n.r.) de mergeai prin zãpadã ca prin tunele. Cu carul cu boi nu rãzbeai. Acum ai tractoare, dar atunci nu aveau decât o pereche boi, pe care îi mânai. Munceai cu lopata, ehe! Si nu era o sãptãmânã sau douã de iarnã. Trei luni, zi de zi, ningea si viscolea. Te sãturai de iarnã. Si când venea primãvara, atunci cu adevãrat te bucurai”.
