RECUNOAȘTERE… Programele social filantropice derulate de Episcopia Hușilor prin Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși au fost prezentate în cadrul Conferinței Internaționale „Sisteme integrate în îngrijirea pe termen îndelungat”, desfășurată la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, după cum informează printr-un comunicat de presă, reprezentanții Episcopiei Hușilor.
Evenimentul este unul de anvergură și s-a aflat la a VIII-a ediție, conferința fiind organizată de Universitatea „A.I.Cuza” și TZMO România, ca urmare a cooperării cu Federația Furnizorilor de Îngrijire pe Termen Lung, cu Ministerele Muncii și Protecției Sociale, respectiv al Familiei și Egalității de Șanse. „Intervențiile au reflectat noutăți ale îngrijirii persoanelor vârstnice, cu dizabilități, dar și practici și politici sociale. Participanții au provenit din România, Marea Britanie, Polonia și Lituania, având experiență decizională, academică și practică, de gestionare și de furnizare de servicii sociale. Părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, a vorbit celor prezenți despre serviciile sociale oferite în cadrul celor 11 așezăminte sociale din cadrul Asociației, dedicate celor mai vulnerabile categorii de vârstă, precum și de programele cu caracter anual, ca: „De Paști aducem împreună lumină în suflete. „Bun venit copilărie”, „Ajutor de urgență”, „Mama și copilul”,, „Un ghiozdan pentru noul an școlar” și „Dar de Crăciun”. Amintim faptul că anul acesta, pe 19 martie, Asociația „Filantropia Ortodoxă”, a Episcopiei Hușilor, a cîștigat premiul ,,Instituția anului 2023”, la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială – eveniment organizat la Ateneul Român de Colegiul Național al Asistenților Sociali din Romania”, au transmis reprezentanții Episcopiei Hușilor.
Golanii se felicita între ei ! Asociații pentru spălat bani de la episcopia de la Husi și de la fraierii care donează!
Rad basarabenii ca le merge la furat!
Golanii se felicita între ei ! Asociații pentru spălat bani de la episcopia de la Husi și de la fraierii care donează!
Rad basarabenii ca le merge la furat!
Si care au fost criteriile pentru laude ?
Ca la rentabilitate sunt un fâs,, tovarășii in sutane toaca de la stat ( si implicit de la populație) cel puțin dublu fata de cat costa serviciile alea
Asa oricine poate face servicii sociale „de succes”, vreau si eu vreun miliard sa fac caritate cu vreo 10 mii, dar asta e o hoție nu servicii sociale
Sictir javrelor
S a interesat cineva, un loc la un centru pt bătrâni costa vreo 4000 și ceva.Asta e afacere, nu activitate socială.
5000 de lei mai exact……preț de hotel…..fiecare știm cât este pensia părinți lor….