CONTRE… Discuții aprinse în ultima ședință a consilierilor locali din comuna Duda Epureni. Tonul ridicat și reproșurile au pornit după ce consilierul local Sandu Vasilache a întrebat administrația localității despre modul în care sunt folosiți beneficiarii Legii 416/2001 dar și 3 angajați ai primăriei din comună atunci când vine vorba de curățenia de pe marginea drumurilor. Vasilache a reproșat primarului în funcție faptul că folosește oamenii pentru igienizarea șanțurilor de pe drumul județean, în loc să-i folosească pentru igienizarea drumurilor aflate în întreținerea autorităților locale. De asemenea, o altă dispută a pornit atunci când edilul Petrică Chiriac a propus ca, din bugetul local să fie cheltuite aproximativ 5 miliarde de lei vechi pentru construcția unei anexe la primărie, anexă ce ar folosi drept spații de birouri.
Ultima ședință de consiliu local în comuna Duda Epureni s-a lăsat cu discuții aprinse între consilierii locali. Disputele între cele două tabere, una care s-a coalizat în jurul fostului primar Sandu Vasilache și cealaltă în jurul actualului edil, Petrică Chiriac, au pornit de la modul în care sunt folosiți beneficiarii Legii 416/2001 dar și atunci când a fost pusă în discuție suma pe care primăria vrea să o cheltuiască pentru construcția unei anexe la primărie unde ar trebui să fie amenajate birouri pentru funcționari. Mai exact, Sandu Vasilache susține că beneficiarii ajutorului social au fost trimiși, de către cei din primărie, pentru a curăța și igieniza șanțurile de pe marginea drumului județean ce traversează comuna. Mai mult, Vasilache spune că, pentru curățarea drumurilor, a fost aleasă metoda cea mai simplă, de incendiere a vegetației uscate, lucru ce contravine legislației în vigoare.
“Sunt multe alte treburi în comuna Duda Epureni de făcut cu ajutorul beneficiarilor Legii 416/2001 dar și cu ajutorul celor 3 angajați ai primăriei, în afară de curățarea unui drum pe care nu-l administrăm. Plus că incendierea este o metodă de igienizare care contravine legilor în vigoare”, spune Sandu Vasilache. Și tot în timpul aceleiași ședințe de CL, propunerea primarului Petrică Chiriac de a aloca aproximativ 5 miliarde de lei pentru construcția unei anexe a încins, din nou, spiritele. După cum a motivat edilul, anexa ar fi necesară pentru amenajarea unor birouri necesare salariaților primăriei. “Clădirea primăriei este una veche și numărul de încăperi nu este suficient pentru toți angajații”, a spus primarul Petrică Chiriac. De partea cealaltă, Sandu Vasilache și consilierii din opoziție spun că suma alocată este una mare, mai ales că edilul susține că ar fi vorba de cheltuieli parțiale și nu totale.
Conducerea pulii !!’ Unul mai prost ca altul ,unul
Mai hoț ca altul