Se va termina vreodata
LA MUNCÃ În luna august, municipiul Vaslui ar putea deveni un furnicar de utilaje, anuntã municipalitatea, dacã licitatia din iulie va decide firma care se va ocupa de asfaltarea orasului în continuare. În iarna anului trecut, explicã Vasile Pavãl, primarul Vasluiului, constructorul a notificat primãria cã este în imposibilitatea de a finaliza la termen lucrãrile de asfaltare, din vina Consiliului Judetean, care a tot tãrãgãnat lucrãrile de montare a noii retele de apã si canalizare. Firma Transmir a cerut reactualizarea unor sume la materiale si semnarea unui act aditional de prelungire a contractului de asfaltare, având în vedere cã timp de aproape doi ani nu realizase decât 50% din ceea ce avea cuprins în proiect. Cu toate acestea, Ministerul Dezvoltãrii Regionale nu a fost de acord, asa cã licitatia se va relua, cel mai probabil în iulie, pentru a se asfalta si restul de strãzi, în valoare de aproape 15 milioane lei. „Constructorul nu a avut nicio vinã, beneficiarul nu a putut sã-i punã la dispozitie front de lucru, pentru cã trebuia executat programul de apã-canal mai înainte si abia apoi sã se treacã la asfaltare. Ori, ati vãzut cã s-a stat mai bine de sase luni numai în zona Scândurica, unde nu s-a fãcut nimic cu reteaua de apã, pentru cã nu erau bani”, a explicat primarul Pavãl.
În mai 2011, era mai bucurie la Vaslui. Începea marea asfaltare a municipiului resedintã, urmând a fi modernizatã în totalitate strada Stefan cel Mare, plecând de la podul din zona Cuvas si pânã la iesirea din Vaslui, la DGASPC, Moara Grecilor. În total, peste sapte kilometri de stradã complet modernizatã si asfaltatã, la care se adãugau alte 13 strãzi adiacente. Lucrarea era estimatã sã dureze 15 luni sau chiar mai putin, timp în care urmau sã se modernizeze si trotuarele de pe Stefan cel Mare. „Este un proiect ambitios. Municipiul Vaslui nu va mai avea probleme cu circulatia si infrastructura la apã-canal, peste doi ani, pentru cã în acest interval de timp orasul se va transforma vizibil”, anunta, multumit, primarul Vasile Pavãl. „Putem începe lucrãrile de la intrãrile în municipiu dinspre Bârlad si Iasi, de la Directia pentru Protectia Copilului. Proiectul trebuie finalizat în 15 luni de la semnarea contractului. Avem capacitatea necesarã si sperãm chiar sã finalizãm mai repede lucrãrile. Este o lucrare destul de complexã”, spunea si managerul Transmir, Emil Savin. Valoarea contractului de asfaltare a Vasluiului era de 300 miliarde lei vechi, fãrã TVA, fiind parte a proiectului Integrat de Dezvoltare Urbanã. Firma Transmir s-a tinut de cuvânt, a intrat în fortã la intrãrile în oras, însã la un moment dat totul s-a împotmolit. Consiliul Judetean nu mai avea fonduri pentru a monta retelele de apã-canal, asa cã nici asfaltarea nu putea trece mai departe. S-au executat cam 50% din lucrãri, dar ceea ce a frapat a fost faptul cã, în zona Scândurica, s-au început lucrãrile de montare a retelei de apã-canal si gropile de acolo au stat mai bine de un an fãrã un metru de tubulaturã, lucrarea de modernizare de pe Stefan cel Mare fiind blocatã complet. „În decembrie 2012, firma Transmir a solicitat pãstrarea ofertei pentru încã doi ani, mai ales cã din motive obiective nu am putut sã-i pun front de lucru la dispozitie. Trebuia fãcut programul apã-canal si toatã lumea stie ce probleme au fost, de s-a blocat totul în oras”, explicã primarul Pavãl. Firma Transmir a explicat cã, în ce doi ani care s-au scurs de la semnarea contractului apãruserã modificãri de preturi la materiile prime si materiale, asa cã au solicitat o diferentã de pret, normalã, fatã de valorile initiale din contract. „Este adevãrat, în doi ani s-au devalorizat unele preturi, asa cã era o solicitare normalã. Din pãcate, Ministerul Dezvoltãrii Regionale a cerut sã reziliem contractul si sã se reia licitatia, de acolo de unde a rãmas. Am refãcut tot proiectul tehnic, am stabilit un nou buget al lucrãrii, aprobat de minister si autoritãtile responsabile, mai ales cã au rãmas niste bani din oferta initialã. Acum, suntem în faza de a anunta licitatia si, pentru asta, avem nevoie de aprobarea Consiliului Local”, mai spune primarul Vasluiului.
O licitatie atractivã: 15 milioane de lei pentru restul de strãzi!
Noua licitatie s-ar putea tine undeva în iulie, crede primarul Pavãl. Înainte de asta, la sedinta de Consiliu Local de mâine, se va discuta si problema acestui nou contract si a noii licitatii de asfaltare, urmând ca, dupã ce consilierii vor aproba aceastã procedurã, sã se meargã la Ministerul Dezvoltãrii Regionale pentru reluarea licitatiei. „Sper cã lucrurile vor merge bine si cã, la finele lunii iulie sau începutul lunii august, sã stim cine este constructorul. S-au executat cam 50% dintre lucrãri, mai este mult de muncã. Important este cã avem acel parteneriat încheiat cu Consiliul Judetean si cã vom suporta noi lucrãrile de montare a retelei de apã-canal, iar CJ Vaslui ne va deconta lucrãrile atunci când vor intra pe finantarea de la Uniunea Europeanã. Vrem sã terminãm cât mai repede strada Stefan cel Mare. Nu ne mai apucãm de alte lucrãri, decât în momentul în care se stie cine este constructorul, sã nu mai avem situatii ca la Scândurica, unde am stat degeaba mai bine de sase luni, pentru cã nu se monta reteaua de apã”, mai spune primarul Vasluiului. Acesta mai spune cã oferta cea mai avantajoasã financiar va fi declaratã câstigãtoare, fiind asteptate sã se înscrie la licitate mai toate firmele din judet. Marile lucrãri de modernizare vor însemna, dupã montarea retelei de apã-canal, asfaltarea strãzii Stefan cel Mare din zona Vasflor pânã la Crucea Gãrii si chiar pânã la intersectia cu strada 11 iunie, pentru cã a rãmas de asfaltat încã o portiune în zona Scândurica, strada Husului, de la intersectia de la Independenta si pânã la Gura Bustei, pe o distantã de 2 km, plus strãzi ca Victoriei, Walter Mãrãcineanu sau alte strãzi care dau în Stefan cel Mare.