spot_img
13.1 C
Vaslui
20-sept.-2024
spot_img

Asalt pe două roţi în Pădurea Gârboavele

- Advertisement -

În ciuda vântului care a scotocit, sâmbătă, tot oraşul, şi a ploii torenţiale, căzută în mai multe averse, sute de biciclişti din toată ţara au luat cu asalt Pădurea Gârboavele, participând la prima ediţie a unei competiţii naţionale de  mountain-bike desfăşurată la Galaţi.

Numărul mare de participanţi veniţi din toate colţurile ţării (Cluj, Sibiu, Braşov, Iaşi, Constanţa, Tulcea, Vaslui, Tg. Secuiesc, Piteşti etc) i-a luat prin surprindere chiar şi pe organizatori – Clubul de Ciclism din cadrul Asociaţiei pentru Ecologie S.O.S. Natura.

Cum premiile puse în concurs nu au fost  extrem de substanţiale, este clar că liantul care îi uneşte pe iubitorii sportului pe două roţi este plăcerea de a împărtăşi această pasiune cu prietenii.

Concursul de sâmbătă a mai dat un semnal: Galaţiul se mişcă (şi nu doar pe două roţi), o noutate pentru noi, care ne-am învăţat din ce în ce mai mult să trântim uşa în nas vizitatorilor şi oportunităţilor, murmurând călinescian: „aici nu locuieşte nimeni…”.

Fără fiţe şi figuri, doar cu biciclete!

Cu doar trei sferturi de oră înainte de a se da startul, peste Pădurea Gârboavele s-a pornit ploaia torenţială, iar norii negri au acoperit cerul. Vântul şi-a făcut şi el partea de „job”, făcând arborii din pădure să troznească ameninţător.

Sub ei însă, sutele de biciclişti – veniţi cu maşinile – sporovăiau veseli, se îmbrăţişau – dovedind că astfel de acţiuni sunt un bun prilej de înnodare de prietenii – şi îşi povesteau unii altora diverse impresii. Comunicativi şi amabili, bicicliştii au  stat de vorbă, dezinvolţi.

Înainte de concurs, dar plin de noroi, Ateus Mihai, de 11 ani, gâfâia: „Am venit de la Vânători cu bicicleta, nu cred că mai pot concura, am obosit”.

De la cel mai în vârstă participant – Szigyarto Zsombor, de 58 ani, din Tg. Secuiesc – şi până la cel mai tânăr participant – gălăţeanca Irina Moloman, de şapte ani (parte a unei familii de biciclişti: mama Victoriţa, tata, Eduard şi fratele Cristian) -, toţi s-au aliniat la linia de start. Traseul: 40 de km pentru avansaţi şi 20 de km pentru începători,  copiii având parte de o variantă „prescurtată”.

După circa o oră şi jumătate de la start, la linia de sosire au început să sosească bicicliştii: plini de noroi, din cap până în picioare, transpiraţi, cu respiraţie sacadată, dar rumeni în obraji şi cu zâmbete largi pe faţă.

Unii din ei au abandonat cursa, din cauza dificultăţii traseului, alţii, din cauza defecţiunilor tehnice (pană la roată, frâne stricate etc). Asta şi pentru că traseul – considerat iniţial de dificultate medie – a fost unul dificil, din cauza ploii care a umplut pădurea de noroi şi frunze lipicioase.

Bucuria de a face mişcare în aer liber

„Extraordinar traseul, foarte tehnic, a fost foarte frumos. Sunt plin de glod, dar nu-i problemă! Am venit de la Rădăuţi, cu prietenii din Clubul CSM Bucovina, e foarte fain!”, ne-a spus Ştefan Onica, unul sutele de biciclişti care, după terminarea cursei, era plin de noroi.

La avansaţi, câştigătorii au fost: bucureşteanul Ştefan Morcov – locul I, gălăţeanul Marius Ionaşcu (cel care a pus bazele acestui sport la Galaţi) şi locul al treilea – Răzvan Jugănaru, din Câmpulung Muscel, iar la fete (avansaţi), premiul întâi a fost obţinut de bucureşteanca Alina Ţiţei.

Podiumul amatorilor a fost ocupat (în ordine descrescătoare) de: Cătălin Seminiuc (Braşov), Mihai  Motonea (Piteşti) şi Marian Tatu (Galaţi). La fete, ordinea a fost: Aina Profin, Oana Constantinescu (Bucureşti) şi  Vanessa Plumbota (Predeal).

Toţi au primit trofee, dar şi alte premii, constând în vouchere de câte 100 de lei, echipament sportiv sau telefoane mobile, acordate de sponsori. Atât Ingrid Krampulz, cât şi Florin Tofan (preşedinta şi vicepreşedintele ONG-ului organizator) au promis că vor organiza, de acum înainte, anual, un astfel de concurs, precizând că nimic nu ar fi fost posibil fără parteneri – Consiliul Judeţean, de pildă – voluntari şi „sufletiştii” Paula Marin, Silviu Negoiţă, Florin Angeru, George Calinovschi şi Marius Ionaşcu.

În timpul concursului şi-a făcut apariţia, la un moment dat, şi preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac. „Sunt bucuros că Pădurea Gârboavele poate găzdui un astfel de concurs, dar, pe de altă parte, nu pot să nu îmi amintesc că aşteptăm de peste un an ca Ministerul Mediului să semneze contractul de cofinanţare a unui proiect european pentru aria protejată şi extinderea Grădinii Zoologice, la standarde europene”.

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.