spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Argeş: Trei bărbaţi au fost prinşi în timp ce furau o conductă de transport ţiţei cu ajutorul unui excavator

- Advertisement -

Trei bărbaţi au fost prinşi în flagrant de o patrulă de jandarmi în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona localităţii argeşene Răteşti, în timp ce încercau să sustragă cu ajutorul unui excavator o conductă magistrală de transport ţiţei aflată în conservare.

Până în momentul în care au fost surprinşi de jandarmi, suspecţii reuşiseră să decoperteze conducta îngropată la o adâncime de şase metri, au anunţat duminică reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Argeş.

„Celor trei persoane le-au fost întocmite acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi distrugere, apoi au fost predate organelor de poliţie, fiind emisă pe numele lor ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore”, se arată într-un comunicat al IJJ Argeş.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că cei trei mai secţionaseră un segment de conductă în lungime de peste 60 de metri şi având o greutate de 4,2 tone, pe care îl valorificaseră la un centru de colectare a materialelor feroase din localitatea Găeşti, judeţul Dâmboviţa.

În urmă cu doar o zi, jandarmii argeşeni au mai prins, în zona localităţii Leordeni, şase suspecţi care decopertau un segment de conductă magistrală de transport ţiţei aflată în conservare.

„Cele şase persoane au încercat să fugă, dar au fost prinse de patrula de jandarmi. Pe numele lor au fost întocmite acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă furt calificat”, se mai precizează în comunicatul IJJ Argeş.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.