Caz cutremurător în orașul Eforie din județul Constanța, după ce s-a descoperit că o tânără este sechestrată de mama sa, în condiții mizere.
Un bărbat care trecea prin preajma unei clădiri părăsite de la marginea orașului Eforie a descoperit-o pe tânăra care locuia în condiții mizere. Acesta a filmat-o și, la scurt timp după ce imaginile au ajuns pe o
TÂNĂRĂ DIN CONSTANȚA, SECHESTRATĂ ÎNTR-O CLĂDIRE PĂRĂSITĂ
În imaginile postate pe internet de către bărbat se poate observa faptul că tânăra sechestrată nu poate comunica decât prin țipete și se ascunde după ușa legată cu sârmă.
Șocat de descoperirea făcută, localnicul a anunțat imediat poliția, care ulterior a fost contactată de Protecția Copilului. ”Din primele verificări au stabilit că nu ar fi vorba de o persoană minoră ci de una majoră, care locuiește împreuna cu mama sa în acea clădire dezafectată”, a declarat Andreea Munteanu, purtător de cuvânt IPJ Constanța.
Deși în primă fază autoritățile nu au reușit să dea de fată, certetările au continuat. Astfel, s-a descoperit că este vorba de o persoană în vârstă de 24 de ani, cu dizabilități. ”Protecția copilului a fost anunțată că familia locuiește acum la o nouă adresă și s-a deplasat la fața locului. Echipei nu i s-a permis accesul în locuință, mama tinerei de 24 de ani refuzând internarea acesteia într-un centru de specialitate, spunând că se va ocupa personal de îngrijirea ei”, a declarat Oana Manoilă, purtător de cuvânt DGASPC Contanța, potrivit celor de la Antena 3. …https://a1.ro/news/social/tanara-din-constanta-sechestrata-de-mama-in-conditii-inumane-id994928.html
Șocat de descoperirea făcută, localnicul a anunțat imediat poliția, care ulterior a fost contactată de Protecția Copilului.
”Din primele verificări au stabilit că nu ar fi vorba de o persoană minoră ci de una majoră, care locuiește împreuna cu mama sa în acea clădire dezafectată”, a declarat Andreea Munteanu, purtător de cuvânt IPJ Constanța.
citește și: Caz halucinant în judeţul Argeş! Un copil a fost sechestrat în casă de un executor. Motivul este absurd
Deși în primă fază autoritățile nu au reușit să dea de fată, certetările au continuat. Astfel, s-a descoperit că este vorba de o persoană în vârstă de 24 de ani, cu dizabilități.
”Protecția copilului a fost anunțată că familia locuiește acum la o nouă adresă și s-a deplasat la fața locului. Echipei nu i s-a permis accesul în locuință, mama tinerei de 24 de ani refuzând internarea acesteia într-un centru de specialitate, spunând că se va ocupa personal de îngrijirea ei”, a declarat Oana Manoilă, purtător de cuvânt DGASPC Contanța, potrivit celor de la Antena 3.
Tendințe pe www.a1.ro
- S-a pozat complet goală! Anna Lesko, apariție interzisă minorilor! Fanii au văzut totul
- Bomba momentului! Andreea Marin, din nou mamă! Vedeta a recunoscut totul: „Pe cale naturală”
- SÂ NI sufocăm de râs! Lorelai s-a dezbrăcat și de haine și de inhibiții! Dezvăluiri fierbinți din dormitorul lui Bendeac
FANATIK.RO
CELE MAI NOI STIRI
LAJUMATE.RO
- Politica de cookies
- Vreau sa modific setarile individual
- Politica de confidențialitate
- Termeni și condiții
- Cod deontologic
- Antena Group – Date Companie
- Anunțuri gratuite pe Lajumate.ro
- Program Antena 1
Acest site este creat si administrat de Digital Antena Group. Toate drepturile rezervate.