- Advertisement -
Șeful DSU, Raed Arafat, este la centrul de vaccinare de la Palatul Copiilor, unde administrează vaccinuri în cadrul maratonului de vaccinare din Capitală. El spune că fiecare român care se vaccinează face un pas pentru limitarea pandemiei și că doar prin vaccinare pot fi evitate noi valuri de COVID-19 și noi restricții.
„Ce vedem astăzi este un lucru extrem de bun. Le mulțumesc celor care vin să se vaccineze, nu numai aici, ci peste tot în țară. S-a dovedit că chiar dacă suntem într-o situație destul de critică, oamenii au înțeles și vin la vaccinare. Deja suntem la peste 80.000 pe zi, ajungem la 90.000 pe zi. Este foarte bine și cu toții avem datoria să facem acest lucru și să ne implicăm: medici de familie, persoane nevaccinate încă”, a spus Arafat.
„Persoanele care au dubii să pună întrebări, să le răspundem de ce este bine să se vaccineze. Important e că asta este unica soluție ca să nu se mai repete situația în care ne aflăm acum, unica soluție pentru a preveni astfel de situații și de a se proteja fiecare pentru viața lui și a celor din jurul lor”, a adăugat el.
„Fiecare persoană care se vaccinează face un pas înainte pentru toți. Fiecare persoană contează, fiecare poate contrbui”, a sublinat șeful DSU. …https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/arafat-fiecare-om-care-se-vaccineaza-face-un-pas-inainte-pentru-toti-restrictiile-sunt-impuse-pentru-ca-nu-ne-am-vaccinat-destui-1711459
- Advertisement -