De curând, în politica mare a judetului a apãrut un soi de apostol, un „decretel” al noii generatii, originar din orasul Rulmentilor, care venea cu un mesaj sublim pentru pulime: „Noi suntem noua clasã de politicieni, care vom aduce în administratia publicã localã echitatea, egalitatea si solidaritatea. Si a adus-o! Si-a luat cei doi copii ai sãi, i-a bãgat pe functii publice, unul pe la o primãrie din mediul rural, pe celãlalt la o institutie publicã si acum, în mare vitezã, le pregãteste un transfer genial într-un loc cãldut în care timpul trece, leafa merge. Si când te gândesti cã toatã lumea paria cã acesta va fi un viitor bun primar în urbea sa…
Acum, cã a devenit si el ciocoi, îi urãm din tot sufletul vânt în pupã si, cu un oarecare regret, constatãm cã atunci când cineva ajunge într-o demnitate publicã, Dumnezeu mai întâi îi ia mintile. Probabil, secretarele institutiilor unde sunt pusi sefi le pun ceva în apa de bãut, cã toti ajung cu nasul pe sus si cu gândirea sucitã la 180 de grade, calati doar pe ideea: „Noi de aicea ce mai furãm ?!”
Fica sa e la dsv pe 8000 lei salariu, o idioată analfabeta iar pe fisu la băgat la direcția agricola unde încasează 70 de milioane, fiind un limbric, carat de libidinosul asta cu masina de la prefectura zi de zi
Pramatii Bouros si Chelaru, se f_ t in c _r cica
Să înțeleg ca începe campania?
Locurile la stat numai de rude ale lui Bouroș au fost ocupate in ultimii 6 ani, iar unii din ei nici măcar facultatea nu au făcut-o! Orașul Bârlad poate fi observat de oricine ca arată dezastruos, oare chiar pot merge oamenii cu dizabilități pe trotoar?
Cât despre marele prefect “Onofrei”….cu toții au observat mașina acestuia in fata saloanelor de înfrumusețare, oare este folosită in interes de serviciu sau interes personal?!
După cum se stie prefectul “Garincea” are un Mercedes, dar motorina statului e gratis. Poliția din Bârlad ii permite si să parcheze pe trotuar la “Telecom” cu mașina prefecturii tot in interes personal!!! Un hoț si un parvenit.
Ăsta din poZă o lichea un lingău o slugă perfectă fost hamal la brutăria lui GIUȘCĂ vai mama lui …..MINT ,FURĂ sunt niște borfași ordinari singurul tratament pt. aceștia e PUȘCĂRIA .
Adicaletea,dupa parerea voastra de caini(a se citi javre) de paza a democratiei,copiii apostolului nu au voie sa munceasca la stat,ca ii ,,baga,, acesta!Voi,excludeti competenta,meritul acestor tineri si continuati cu procedura parsiva a celor din breasla voastra,care a inceput sa miroase din ce in ce mai urat!mai degraba cred ca executati un ordin de linsaj a barladeanului ptr ca cineva (nu spui cine)l-a simtit ca fiind un candidat ,,periculos,, la primaria Barladului.Sa va fie rusine ca intrati cu ciubotele in familiile unor politicieni,fara sa va dati seama de tulburarile,dezamagirea si disconfortul pe care-l produceti,unor tineri ,care nu au nicio vina ca voi sunteti ticalosi!
Dacă n-aș trăi în județul Vaslui și n-aș fi văzut atâtea, poate te-aș fi crezut, dar nu, mulțumesc! Aici, partidul e în tot și în toate, așa că du-te și cântă la altă masă!
N-ai priceput nimic,mai limbricule!
Macar bine ca recunoosc ca au gresit! La fel cum au procedat si in cazul lui BOUROS, de la Banca!
De-alde voi, si chiar si voi, l-ati pupat, unde nu ajunge soarele, pe ala de la bd…e un fel de „mea culpa”?