spot_img
13.3 C
Vaslui
01-nov.-2024
spot_img

Anunt soc: Alesii puterii canta prohodul furnizorilor de apa si caldura din Botosani

- Advertisement -

Declaratii alarmante au fost facute in cadrul ultimei sedinte de Consiliu Local pe seama viitorului societatii Modern Calor si Nova Apaserv. Consilierul local PSD Mihai Tincu sustine ca situatia celor doua societati este dezastruoasa si ca se apropie de noi falimente rasunatoare. Atat Florin Turcanu, presedintele Consiliului Judetean, cat si Viorel Iliuta, viceprimarul municipiului, il contrazic pe colegul lor din USL si spun ca respectivele firme inregistreaza profit.

Consilierul PSD, Mihai Tincu, sustine ca cele doua societati comerciale sunt intr-o stare financiara dezastruoasa, ce se va rasfrange asupra botosanenilor. „Vom ajunge in situatia de a nu mai primi apa in oras. Cei de la Nova Apaserv au primit somatie de la Apele Romane ca nu vor primi apa decat in limita volumului si a sumei achitate in luna anterioara. Acolo avem furturi, pierderi, management vechi. Intr-un an de zile vom asista la a patra firma de apa. Cam aceleasi probleme, nu chiar la acelasi nivel, se intampla si la Modern Calor”, a declarat consilierul local Tincu. Acesta i-a solicitat edilului municipiului, Ovidiu Portariuc dar si colegilor din CL sa faca o analiza a modului in care a fost gestionata societatea Modern Calor. „Instalatia noua, trambitara, adulata, ridicata in slavi si pusa in octombrie 2013 nu a functionat mai deloc in iarna asta. Noi am primit caldura pe cazanele vechi. As propune Consiliului Local sa ne dati aprobare sa analizam modul in care si-a dus la indeplinire sarcinile Consiliul de Administratie de la Modern Calor”, a spus Mihai Tincu.

Replica lui Turcanu pro Nova Apaserv
In replica, Florin Turcanu, seful Consiliului Judetean, sustine ca Mihai Tincu doreste sa-si faca imagine lovind in Nova Apaserv. „Asigur cetatenii ca aceasta societate va functiona in favoarea cetatenilor si va da calitate la pret minim. Nu se pune problema sa nu putem da apa sau sa nu implementam proiectele europene. Daca exista cineva care vrea sa-si faca imagine folosind cetatenii, sa nu-i mai sperie sau sa-i duca in eroare. Lucrurile sunt pe drumul cel bun si pana la sfarsitul anului, Nova Apaserv va fi una dintre cele mai puternice societati de profil din tara. Eu cer tuturor sa recomande cunostintelor si apropiatilor sa nu mai fure apa si sa-si plateasca facturile”, a declarat Florin Turcanu.

Replica vicelui Iliuta: Modern Calor – profit de 30 de miliarde lei
Viceprimarul municipiului, Viorel Iliuta, a spus ca la Modern Calor se desfasoara la aceasta data una din cele mai importante investitii din municipiu. Pe de-o parte e vorba despre construirea unei noi surse care va furniza energie termica cat si energie electrica. Pe de alta parte se desfasoara alte doua programe de investitii care au drept obiectiv inlocuirea retelelor primare, respectiv de distributie, secundare. Acesta a tinut sa reaminteasca faptul ca Modern Calor a plecat de la preturi de productie foarte mari si in acest moment are un trend descendent la pretul de furnizare a energiei, chiar daca in ultimele cateva luni au fost cresteri succesive de preturi la gazele naturale. „Toate aceste investitii vor conduce, in momentul finalizarii investitiei, la imbunatatirea calitatii furnizarii energiei termice si vor fi in beneficiul cetateanului. Modern Calor se pregateste sa reduca pretul de furnizare”, a spus Viorel Iliuta.
Cat priveste situatia financiara a societatii subordonate CL, viceprimarul municipiului, sustine ca aceasta este mult mai buna comparativ cu anii trecuti. Avand in vedere situatia financiara, Viorel Iliuta exclude orice posibilitate ca Modern Calor sa ajunga in situatie limita. „Situatia financiara a Modern Calor e mai buna ca in aceeasi perioada a anului trecut. Avand in vedere faptul ca, spre deosebire de anii precedenti, cand se incasau undeva la 10 miliarde de lei pe luna, acum se incaseaza pe facturile de energie electrica produsa care se livreaza catre E-ON si care este incasata de acolo. Sunt undeva la 30 de miliarde pe luna. Nu exista in nici intr-un caz vreo temere ca Modern Calor ar urma drumul defunctei Termica”, a precizat viceprimarul municipiului.

www.evbt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.