Meteorologii au făcut un anunț de ultimă oră privind posibilitatea de a avea zăpadă în luna ianuarie. Zăpadă va fi doar în zonele de munte, iar temperaturile rămân mai ridicate față de cele normale.
O masă de aer cald, care a pătruns în România prin sud, a adus temperaturi neobișnuite de 12, chiar 15 grade Celsius, în condițiile în care ziua temperaturile ar trebui să fie mai aproape de zero grade Celsius.
„Pe parcursul săptămânii viitoare discutăm de ninsori la altitudini de peste 1.700 de metri și în restul țării de ploaie. La începutul săptămânii viitoare, în partea sudică a țării vor fi cantități semnificative de precipitații, iar la peste 1.700 de metri, unde vor fi ninsori, discutăm și de rafale ce vor putea depăși 80 – 90 km pe oră.
Fiecare săptămână începând din 4 ianuarie până la 1 februarie, cea de-a doua lună din această iarnă, păstrează la acest moment semnalul unor valori de temperaturi ridicate în toate regiunile. Dacă astăzi, în bună parte din țară valorile de temperatură vor fi mai mari de 10 grade, este posibil ca marți-miercuri, să discutăm de valori mai mari de 14 grade în partea de sud-est a țării”, a declarat Elena Mateescu, director ANM.