spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

ANSVSA recomandă consumatorilor să cumpere carne de porc numai din locuri autorizate şi supravegheate sanitar veterinar

- Advertisement -

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) recomandă consumatorilor români să cumpere carne şi produse din carne de porc numai de la persoane autorizate pentru această activitate, precum şi din locuri sau spaţii supravegheate sanitar veterinar, pentru evitarea posibilelor toxiinfecţii alimentare, a anunţat, marţi, ANSVSA.

De asemenea, consumatorii trebuie să cumpere carnea proaspătă numai din unităţi autorizate, care, prin programul de control implementat de către inspectorii veterinari garantează că aceasta provine din abatoare aprobate, unde este asigurată asistenţa sanitară veterinară permanentă.

ANSVSA precizează că sacrificarea porcului în gospodăriile proprii şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii consumatorilor.

„Dacă porcul este bolnav de trichineloză, cei care au consumat carnea infestată se vor îmbolnăvi şi vor fi supuşi unui tratament pentru o perioadă relativ lungă, existând posibilitatea apariţiei unor complicaţii şi reacţii adverse”, se arată în comunicatul ANSVSA.

De asemenea, Autoritatea Veterinară recomandă consumatorilor să solicite vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru că acesta va verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare, furnizând sfaturi utile în ceea ce priveşte probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a garanta sănătatea consumatorilor. Nu în ultimul rând, este recomandată asomarea porcului înaintea sacrificării, pentru a scuti animalul de suferinţă şi pentru obţinerea unei cărni cu un gust mai bun.

ANSVSA precizează că în situaţia în care medicul veterinar constată că porcul scos la vânzare este bolnav, crescătorul poate fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului. „Dacă porcul este bolnav de trichineloză sau de o altă boală infecţioasă, prin vânzarea necontrolată riscaţi să îmbolnăviţi alţi oameni sau alte animale, iar răspândirea bolilor la animale sau om se pedepseşte, conform legii”, de asemenea, este interzisă vânzarea porcilor vii, fără control sanitar veterinar, la „samsari”, sau în alte locuri neaprobate sanitar veterinar”, menţionează Autoritatea.

Dacă cel care a cumpărat porcul este verificata pe drum de autorităţi şi nu prezintă documentele sanitare veterinare necesare, cumpărătorul, dar şi vânzătorul sunt pasibili de sancţiuni, iar animalele sunt confiscate şi ucise fără a se oferi despăgubiri.Comercializarea porcilor vii din gospodăriile populaţiei în târgurile şi oboarele autorizate sanitar-veterinar ca şi mişcarea porcilor de la exploataţiile nonprofesionale către abator este permisă cu respectarea anumitor condiţii. Astfel, mişcarea porcilor vii către abator, atunci când trec printr-un târg de animale, se poate efectua numai dacă animalele sunt însoţite de certificatul de sănătate, de formularul de mişcare si de documentul privind informaţiile pentru lanţul alimentar.

ANSVSA precizează că este interzisă sacrificarea porcilor şi comercializarea cărnii în târgurile de animale şi în vecinătatea acestora.

Numărul de telefon al ‘Call Center’-ului ANSVSA este 0800 826 787 şi poate fi apelat gratuit de către cetăţeni, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.