spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

ANM: Cod Galben de ninsori şi viscol pentru 13 judeţe şi municipiul Bucureşti, până joi seară

- Advertisement -

Meteorologii au emis, marţi, o atenţionare Cod Galben de ninsori şi intensificări ale vântului, pentru 13 judeţe şi municipiul Bucureşti, valabilă din noaptea următoare până joi seară.

Potrivit sursei citate, în intervalul 19 decembrie, ora 2.00 – 20 decembrie, ora 20.00, în Dobrogea, în sudul şi estul Munteniei şi în sudul Moldovei vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale ce vor depăşi 60-70 km/h. Sub incidenţa codului intră judeţele Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ilfov, Ialomiţa, Constanţa, Călăraşi, Teleorman, Giurgiu, Prahova (parţial) şi municipiul Bucureşti.

În aceste zone va ninge, cu precădere începând din după-amiaza zilei de miercuri, 19 decembrie, şi în judeţele Constanţa, Tulcea, Giurgiu, Ialomiţa şi Călăraşi va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.

Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ menţionează că, în următoarele zile, vremea va fi în răcire în toate zonele, devenind geroasă în cursul nopţilor şi dimineţilor în estul şi centrul ţării.

În funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice, prognoza actuală va fi actualizată.

Fenomenele meteorologice prognozate încadrate la categoria Cod Galben sunt caracterizate prin: averse, descărcări electrice, intensificări de vânt. Acestea sunt obişnuite pentru zona respectivă, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi, existând risc de creşteri ale debitelor şi nivelurilor.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.