spot_img
spot_img
1 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Andrei, eroul „Revolutiei de la Stãnilesti”

- Advertisement -

NEFAST A fost ucis în toiul Revolutiei, în timp ce pãzea postul de Militie din comunã, pentru cã hazardul a fãcut ca anume atunci sã fie ziua sa de serviciu sãtesc! Asa s-ar putea rezuma în cuvinte prea simple povestea lui Andrei Bejan, unul dintre putinii vasluieni care au fost victime a actiunilor învolburate din acele zile în judetul Vaslui. Putini sunt cei care mai stiu cã el a fost declarat, cu acte în regulã, erou al Revolutiei din 1989. În urma sa au rãmas patru copii orfani si o vãduvã care, la fiecare 22 decembrie, se suie la cimitirul din dealul Stãnilestiului, ca sã îsi plângã sotul. „Doar, uneori, copiii de la scoalã mai vin cu flori la mormânt, în rest, nimeni”, spune Constanta Bejan.

Povestea lui Andrei, eroul Revolutiei de la Stãnilesti, este prea putin cunoscutã! Atunci, în zilele de decembrie 1989, era, probabil, prea multã tensiune, luptã, sperantã si incertitudine, pentru ca ecoul mortii lui Andrei Bejan de la Stãnilesti sã se facã auzit, iar apoi…parcã nu a mai contat. Doar familia îl plânge si astãzi. Desi era o femeie încã tânãrã, Constanta nu s-a mai recãsãtorit. Ea povesteste totul ca si cum ieri s-ar fi întâmplat. Îsi tot sterge ochii umezi si spune cu mândrie cã da, sotul ei a fost eroul „Revolutiei de la Stãnilesti”. „Era nevoie mare, revolutie, <<Jos Ceausescu!>> striga toatã lumea! Eu spun cã era pe 22 decembrie, chiar dacã pe certificatul de deces i-au scris 26 decembrie, eu stiu mai bine. Si Andrei era de serviciu sãtesc în noaptea aceea: avea de pãzit postul de Militie. Asa era altãdatã, oamenii fãceau câte o noapte de paza satului. A venit acasã, pe la 11 noaptea ca sã îl vãd în uniforma pe care i-au dat-o! Era mândru, îi plãcea, era bucuros si mi-a spus <<parcã sunt din nou în Armatã, pe când eram militar!>>. Si îi plãcea cum îi sãtea si zicea cã poate si bãietii nostri vor purta uniformã. L-a pupat pe cel mic, pe Costel. A plecat, dupã ce mi-a cerut o pâlnie pentru cârnati, ca s-o dea la un vecin. Mi-a spus asa, în glumã, <<va fi greu în noaptea asta, cã e nebunie mare. Dacã vei vedea cã eu nu vin, sã vii dupã mine, auzi?!>>. Si-a plecat”, povesteste femeia.

Ucis în locul militianului!

A aflat apoi, peste doar câteva ceasuri cã, în timp ce Andrei, în vârstã de 50 de ani atunci, era la post, mai multi sãteni au vrut sã dea nãvalã în postul de Militie din sat. Unul dintre ei avea în mânã un cutit mare si ameninta cã vrea sã îl omoare pe militianul Popa. Popa era ascuns în clãdire, iar Andrei a vrut sã nu-i lase pe oameni sã intre în sediu. Atunci, cel care avea cutitul în mânã, în nebunia momentului, l-a înjunghiat pe el, drept în inimã. „Nu a mai avut nicio sansã, nimic. Manea îl chema pe criminal. L-a luat Militia de atunci si l-au dus la închisoare. Degeaba! Mie, mi-a omorul tatãl a patru copii. A venit socrul meu pe la ora 5 dimineata si-a bãtut în fereastrã. Mi-a spus cã nici el nu mai are fiu si nici eu, bãrbat. Am zis cã atunci s-a sfârsit lumea. L-am gãsit la morgã, la Husi. Copilasii au început sã plângã. Au plâns mult, tare. A fost foarte greu sã vezi patru copilasi pe drumuri, fãrã tatã. Mi s-a spus cã el a vrut sã îsi facã datoria, sã nu lase lumea sã facã rãu, sã omoare militianul. Si l-au omorât pe el. Le-a spus oamenilor cã trebuie sã respecte haina statului. Si atunci l-a omorât”, mai spune femeie, cu ochii umezi.

„Într-o zi, poate mã duc la judet, dupã certificate. Trebuie sã-mi dea o hârtie si mie”!

Autoritãtile locale si judetene de atunci, au ajutat-o pe vãduvã sã îsi îngroape bãrbatul. I-au adus si haine militare si militar l-au îngropat. A primit un hectar de pãmânt si câtiva lei, dupã înmormântare, pe care sã îi punã pe CEC, pentru cei mici. Recunoaste cã nu a stiut apoi sã îsi caute alte drepturi pentru copii, în numele sotului, erou al Revolutiei, dar nici nimeni nu a întrebat-o vreodatã dacã are nevoie de ceva. Nici mãcar un certificat de revolutionar pe numele bãrbatului nu are sau vreun alt document care sã ateste ceva despre moartea la datorie a lui Andrei Bejan. Rareori aude cã elevii de la scoalã merg la mormânt cu flori, iar în fiecare 22 decembrie, ea face o colivã si cheamã pãrintele la mormânt, ca sã îi facã slujbã. Trei din cei patru copii s-au dus la casele lor, rãmânându-i doar Costel, un bãiat bolanv, de care are grijã. Costel nu si-a cunoscut tatãl, avea doar 2 ani. El tine însã în mânã o pozã, spre care aratã, cu mândrie, si spune <<el e tata>>! Trãiesc din pensia bãtrânei, în valoare de 350 de lei si pensia bãiatului, de 200 de lei. Nu mai are puterea sã creascã animale, iar în curtea mare si goalã se vãd câteva gãini si un cãtel cu trei picioare. „Un vecin rãu la inimã i-a rupt piciorul câinelui, acum vreo doi ani, dar e harnic si e un câine bun. Am doar patru gãini. O ducem greu. Dacã era Andrei, alta era soarta. Nu mã ajutã nimeni. Dacã merg la Primãrie, domnul primar îmi spune <<clientã>> si mã doare. Nu stiu de ce îmi spune asa, cã doar nu cer nimic, niciodatã. În rest, nu mã supãr cu nimeni, stau singurã, cu bãiatul, în necazul meu. Într-o zi, poate o sã mã duc la judet, unde era un domn Horatiu, ca sã îmi dea si mie dovada cã Andrei a fost fãcut erou al Revolutiei din 1989. Trebuie sã îmi dea cineva o hârtie, nu? Nu cã mi-ar folosi la ceva, dar sã o am în casã, ca într-o zi, sã o arãt la nepoti”, spune vãduva, în timp ce îsi sterge lacrimile care îi siroiesc pe obraji îmbãtrâniti de vreme si de necaz.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.