Vedeta şi-a propus să schimbe legea, pentru ca românii care suferă de boli galopante să poată primi rapid sprijin financiar pentru operaţii în străinătate.
Obişnuită cu acţiunile umanitare, dar şi supărată pe sistemul medical din România, Andreea Marin Bănică încearcă să aducă îmbunătăţiri unei legi care a provocat multă suferinţă.
Fosta zână a „Surprizelor” a înaintat o petiţie către Ministerul Sănătăţii, susţinută deja de peste 3.000 de oameni, prin care cere schimbarea „unei legi prost întocmite”, după cum precizează Andreea într-un interviu acordat EVZ.
Cât despre proiectele sale de viitor, aceasta precizează că, „de fiecare dată, şi-a surprins publicul cu lucruri frumoase şi la fel va face şi de data aceasta, la momentul potrivit”.
„Ignoranţă pe toată linia”
EVZ: Te-am văzut, atunci când s-a întâmplat accidentul de la Maternitatea Giuleşti, foarte supărată. Cereai, în direct la Realitatea TV, sprijin pentru o campanie agresivă şi cereai ajutorul oamenilor pentru a face ceva pentru sistemul medical. Despre ce este vorba?
Andreea Marin Bănică: Mă bucur că sunt întrebată, pentru că între timp nemulţumirea mea s-a transformat într-o scrisoare deschisă destul de incisivă către Ministerul Sănătăţii, apoi într-o petiţie pe care în doar câteva zile au semnat-o deja peste 3.000 de oameni şi cred că fiecare menţiune a acestei petiţii poate să aducă susţinători.
Ce-mi doresc este să schimbăm o lege prost întocmită, mai exact Ordinul 50/2004, prin care, teoretic, românii ce suferă de boli dure, galopante, precum leucemia sau tumoarea pe creier, au dreptul să primească bani de la stat pentru intervenţii în străinătate ce nu pot fi făcute în timp util la noi acasă.
În realitate, pentru că în acest Ordin al Ministrului Sănătăţii nu există pedepse pentru tărăgănarea rezolvării dosarelor sărmanilor oameni, doar un procent mult prea mic dintre cei ce speră ajung să şi facă operaţia de care viaţa lor atârnă ca de un fir de aţă.
Nu e posibil să acceptăm cu seninătate faptul că un român bolnav căruia i s-au mai dat puţine zile de trăit primeşte răspunsul la cererea lui ori când nu se mai poate face nimic, ori după ce nu mai este în viaţă, şi asta doar din pricina ignoranţei, a ineficienţei unui sistem care poate fi corectat, dar se pare că nu se vrea acest lucru.
Eu nu pot interpreta altfel faptul că, la două săptămâni după ce am trimis scrisoarea deschisă către Ministerul Sănătăţii şi a citit-o o ţară întreagă, la cererea mea de a mi se acorda o audienţă în acest sens nu am primit niciun răspuns. Ignoranţă pe toată linia.
Dacă cineva îşi închipuie că voi renunţa, se înşală. Sunt dispusă să merg până în pânzele albe, pentru că schimbarea acestei legi, una profundă, nu e doar o cosmetizare de ochii lumii, poate salva multe vieţi.
Am văzut că soliciţi o modificare a Ordinului 50/2004, dar vorbeşti, în acelaşi timp, destul de frumos despre sistemul medical din România. Câtă încredere mai ai, după toate întâmplările din ultima vreme de prin spitale?
Vorbesc frumos pentru că ştiu că există şi medici dedicaţi meseriei lor, i-am cunoscut şi mi-au salvat viaţa când m-am aflat în impas, deci nu pot generaliza.
Problema mea e mai degrabă cu managerii din sistemul medical şi cu directivele care vin de sus spre a organiza sistemul, nu cu medicii sau asistentele.
Sigur că nimeni nu e perfect, dar atâta vreme cât oamenii nu sunt bine organizaţi, îşi permit scăpări care în mod normal nu sunt de acceptat.
Ai optat mereu pentru spitale şi nu pentru clinici private. De ce?
Pentru că m-a interesat mai mult experienţa medicului la care mă duceam, decât să stau în spital ca la hotel. Sigur că şi acest confort este important şi chiar mă bucur că există clinici private care au un sistem de invidiat, aproape ca şi cel din ţările civilizate. Spre asta trebuie să tindem, spre spitale sau clinici în care să nu ne mai simţim înfricoşaţi şi înstrăinaţi, ci îngrijiţi cu atenţie şi dăruire.
Satisfacţii de părinte la distanţă Mereu eşti în vrie cu acţiunile umanitare. Care sunt noutăţile din partea asta a activităţii tale?
Pentru mine e un mod de viaţă, îmi împart ziua de muncă pe două direcţii: treburile legate de afacerile mele şi cele dedicate UNICEF, Fundatiei Preţuieşte Viaţa sau altor cauze umanitare în care mă regăsesc.
De exemplu, săptămâna trecută am trăit un moment pe care n-o să-l uit o viaţă: am primit acceptul, după doi ani de când am făcut adopţia la distanţă a băieţelului din China, să-i fac o surpriză şi să-l întâlnesc la el acasă, într-un sat de la celălalt capăt al lumii.
A fost o emoţie pe care n-o voi uita, mai cu seamă că am descoperit nemijlocit că e un băieţel foarte inteligent, care va putea să iasă din sărăcie cu ajutorul educaţiei, pentru că e dornic să înveţe, şi în sensul acesta sprijinul unui „părinte la distanţă” este foarte important. Am simţit, văzând evoluţia lui în ultimii doi ani, cât de mult contează legatura noastră şi că are sens ce fac.
Peste un timp îmi propun să mă duc să o vizitez şi pe fetiţa din Niger, pe care o sprijin în acelaşi fel. Şi vreau să fie foarte clar: nu mă interesează să mă laud cu aceste lucruri, nu mi-ar folosi la nimic, dar vorbesc despre asta pentru că vreau să-i încurajez pe cât mai mulţi români care îşi permit să ajute să aleagă cu încredere şi această cale, şi mai ales pentru că îmi propun pe viitor să realizez acest lucru şi pentru copiii din România. Avem şi la noi acasă mulţi copii care ar putea beneficia de un asemenea sprijin.
Mai pregăteşti o altă carte, o altă invenţie?
Nu prea-mi place să mă repet. Tocmai de aceea vă şi surprind plăcut adeseori, nu-i aşa? Pentru că fac lucruri noi, neaşteptate. Aşa că următorul pas nu va fi nicio carte, nicio altă invenţie. Veţi afla la timpul potrivit.
Ai apărut în videoclipurile soţului tău. Ştiu că Ştefan are o melodie „de suflet” pentru Violeta. V-aţi gândit să faceţi „un videoclip de familie”?
Nu. Ce e prea mult strică. Cântecul dedicat Violetei, pe care- l veţi putea asculta pe discul „Super-love” ce va fi lansat în octombrie, este foarte emoţionant. Orice părinte va simţi asta, negreşit.
evz.ro
