spot_img
spot_img
1.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Anchetă la poliţie privind sporuri de ecran suspect de mari pentru personalul şcolilor

- Advertisement -

O sesizare venită de la un cadru didactic privind modul în care s-au acordat în anii anteriori sporuri de ecran (timpul de muncă petrecut în faţa calculatorului), ajunsă pe masa ofiţerilor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Suceava, este pe cale să declanşeze un scandal cu implicaţii penale faţă de numeroase persoane. Deocamdată, cel puţin la nivelul unei şcoli, poliţia a demarat cercetări şi verifică actele existente, infracţiunea sub care s-au demarat cercetări fiind cea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În urmă cu câteva luni de zile, un profesor de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava a sesizat poliţia despre faptul că la unitatea de învăţământ unde lucrează s-ar fi acordat ilegal un spor pentru calculator, în cuantum de 30% din salariul de bază pentru anumite categorii de angajaţi, în perioada 2008-2009, fiind încălcate prevederile HG 281/1993, privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.

Ce spune legea şi ce s-a făcut în realitate

Concret, în respectiva lege, la articolul 8, aliniatul a, se precizează că „pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, se acordă un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective”, sporuri mai mari fiind doar pentru condiţii deosebit de periculoase. Problema este că, în şedinţa Consiliului de Administraţie al şcolii, desfăşurată pe 5 septembrie 2008, s-a hotărât ca un număr de nouă angajaţi ai şcolii, care ocupau posturi în contabilitate şi secretariat, să încaseze spor de ecran de 30%, hotărâre luată în unanimitate. Membri ai Consiliului de Administraţie au fost opt profesori ai şcolii, preşedinte fiind directorul unităţii de învăţământ, Crăiţa Buda Niga. Ulterior, într-o altă şedinţă, Consiliul Profesoral a decis acordarea de spor de ecran şi pentru director şi cei doi directori adjuncţi, practic şefii aprobându-şi spor chiar lor, este adevărat, în cuantum de doar 10%.

Avizele necesare acordării sporului pentru calculator, la secret

Presupusele nereguli privind acordarea acestui spor nu se opresc însă aici. Profesorul care a reclamat situaţia la poliţie a solicitat mai întâi şcolii, în baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţii, avizele ce au fost obţinute în vederea acordării sporului de ecran. Asta pentru că, după cum prevede expres legislaţia, un astfel de spor se acordă pe baza unui buletin de determinare emis de Autoritatea de Sănătate Publică, cu avizele Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului de Finanţe şi de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite.

El susţine că în ciuda cererilor repetate, depuse conform Legii, nu i s-au pus la dispoziţie aceste avize, fiind convins că, exceptându-l poate pe cel de la Autoritatea de Sănătate Publică, celelalte nu există. În aceste condiţii, acesta a depus plângerea la poliţie, organele de anchetă având tot dreptul de a verifica aceste aspecte.

Pe 15 iulie 2010, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, prin Serviciul de Investigare a Fraudelor, l-a informat pe profesorul care a depus sesizarea că a înregistrat un dosar penal, urmând a face cercetări faţă de persoanele responsabile pentru calcularea şi aplicarea ilegală a sporului reclamat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Sporul de ecran de până la 30%, amintit şi într-o hârtie oficială a IŞJ Suceava

Cercetările din acest dosar se pot extinde însă la o scară mult mai largă. Atunci când au luat decizia de a acorda sporul de 30%, membrii Consiliului de Administraţie al Colegiului Alimentar au ţinut cont şi de faptul că prin Hotărârea numărul 2 a Comisiei paritare de la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, întrunită pe 14 aprilie 2008, „personalul care lucrează la calculator poate beneficia de un spor de 10-30%, calculat la salariul de bază, în funcţie de timpul efectiv lucrat în aceste condiţii”. Mărimea sporului, se mai precizează în hârtia semnată printre alţii de inspectorul general, Petru Carcalete, „se aprobă în Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ numai pe baza buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, emis de Autoritatea de Sănătate Publică”.

Aşadar, profesorul de la „Alimentar” a reclamat şi faptul că hotărârea comisiei paritare, care aminteşte de un spor de până la 30%, ar contravine legii. În mod aproape cert, sporuri la fel de mari au fost hotărâte şi de alte Consilii de Administraţie ale şcolilor, situaţia fiind cunoscută de poliţie.

Conducerea şcolii nu a dorit să răspundă acuzaţiilor

În cursul zilei de ieri am contactat-o pe Crăiţa Buda Niga, directorul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, pentru a-i solicita un punct de vedere cu privire la presupusele nereguli. Reacţia iniţială a acesteia a fost că astfel de sporuri s-au dat la toate şcolile, nu numai la unitatea de învăţământ pe care o conduce, după care ne-a invitat la biroul dumneaei, pentru precizări suplimentare. Din păcate, în locul lămuririlor pe care le aşteptam, mai ales legate de existenţa sau nu a acelor avize necesare acordării sporului de calculator, am primit doar un răspuns şablon.

„Credem că este mai bine să aşteptăm ca ancheta poliţiei să stabilească dacă este vreo neregulă în acordarea acestui spor. Anchetatorii au solicitat o parte din actele existente, le-am pus la dispoziţie, din punctul nostru de vedere s-a acţionat legal, însă nu dorim să comentăm mai mult, ar fi inutil să intrăm în polemică cu profesorul care ne tot reclamă”, a spus directorul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.

Rămâne de văzut cum va evolua ancheta din acest caz, următoarea fază fiind demararea urmăririi penale faţă de responsabili, asta dacă anchetatorii de la „Investigarea Fraudelor” vor aduna probe suficiente care să ateste că aceste sporuri s-au acordat ilegal.
monitorulsv.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.