spot_img
spot_img
-1.1 C
Vaslui
13-ian.-2025

Anastasia, fiica lui Cristi Chivu, e actriță! Debutează într-un serial românesc

- Advertisement -

Anastasia Chivu (10 ani), fiica cea mică a lui Cristi Chivu, și-a început cariera în actorie. Tânăra a fost cooptată în distribuția serialului „Adela” de pe Antena 1.

Aceasta va avea un rol-cheie în serialul difuzat de Antena 1, iar primul episod în care va apărea va fi difuzat joi, de la ora 20:30, la Antena 1. Anastasia va juca rolul Dianei, sora lui Lucian (n.r. –  interpretat de actorul Daniel Nuţă), o fetiţă de 10 ani, născută la New York şi care în prezent locuieşte la internat. 

Anastasia a venit alături de mama sa în România pentru a participa la filmările acestui proiect și a-și urma visul de a deveni actriță.

„Urmăream serialul de acasă, din Italia, și mi-a plăcut. Tot timpul mi-am dorit să fiu actriţă, mi-a plăcut mult ideea! Mama îmi zice Demi Moore! Este foarte fain aici, îmi place mult şi, chiar dacă la început mi-a fost puţin greu şi aveam emoţii, m-am obişnuit repede”, a declarat Anastasia potrivit observatornews.https://www.gsp.ro/sporturi/altele/anastasia-chivu-actorie-serial-adela-646610.html?utm_source=libertatea.ro&utm_medium=widget&utm_campaign=Libertatea-HP-sus

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.