Alegerile prezidentiale au trecut, însã în PSD apele sunt destul de învolburate. La Bucuresti, unii dintre liderii social-democrati au cerut demisia lui Liviu Dragnea, seful de campanie al premierului Ponta, în urma pierderii alegerilor prezidentiale. În judetul Vaslui, unde Victor Ponta a fost votat de aproape 60% dintre alegãtori, pesedistii au trecut peste socul pierderii alegerilor si privesc deja spre alegerile locale din 2016. Dumitru Buzatu, presedintele PSD Vaslui, spune cã nu e timpul de analize în partid si nici de o vânãtoare de vrãjitoare, asa cum doresc unii. “Facem analize dupã fiecare tur de alegeri, fie cã sunt locale, parlamentare sau prezidentiale. Am fãcut si facem aceste analize pentru a corecta eventualele deficiente. Din pãcate, unele analize fãcute de câstigãtori nu sunt foarte utile în judetele care au pierdut. Din punctul meu de vedere, este nevoie de o analizã la nivelul fiecãrei organizatii din tarã si pe baza elementelor care sunt prezentate în aceste analize sã se ia mãsuri punctuale. Cel mai simplu este când propui sanctiuni imediate fãrã a sesiza cauzele profunde ale unui anumit tip de comportament”, spune Buzatu, într-o declaratie pe marginea necesitãtii unor analize în PSD.
În PSD nu se “vor tãia capete”. Însã electoratul vasluian îsi va da seama ce a votat peste 6 luni, spune Buzatu
“Noi nu suntem adeptii tãierilor de capete, excluderilor, ci a unei atitudini de perfectionare continuã a mecanismelor noastre. Cred cã trebuie mult calm si ratiune în tot ceea ce priveste activitatea organizatiei noastre. Pot sã spun cã primul lucru pe care trebuie sã-l facem este sã multumim tuturor organizatiilor noastre pentru efortul depus, sã-i evidentiem pe cei care sunt în prima linie si sã-i sprijinim pe cei care au înregistrat rezultate mai slabe. De asemenea, trebuie sã multumim în cea mai mare parte electoratului vasluian, care ne-a sprijinit. Pot sã previzionez acum cã si de data aceasta majoritatea alegãtorilor vasluieni au luat decizia cea mai bunã si în mai mult de sase luni lucrul acesta va deveni vizibil pentru toti. Acum tara are doi presedinti, pe presedintele Bãsescu si pe presedintele Iohannis, si doi regi: regele Mihai si regele Cioabã”, a spus Buzatu.