spot_img
spot_img
-0.7 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Amnistia fiscală riscă să blocheze activitatea de la Finanțe: se cere prelungirea termenului limită de depunere a cererilor

- Advertisement -

SUPRASOLICITARE… Sindicaliștii Agenției Naționale de Administrare Fiscală  cer prelungirea amnistiei fiscale propuse de Guvernul Ciolacu. Termenul de 25 noiembrie 2024 stabilit pentru depunerea și procesarea cererilor de amnistie fiscală depuse de contribuabilii persoane fizice și juridice se dovedește a fi total nerealist și imposibil de respectat în condițiile de muncă actuale și cu personalul alocat în prezent acestei activități, transmit sindicaliștii. În județul Vaslui, situația este și mai problematică după ce multe UAT-uri, în special din mediul rural, au votat ordonanța de urgență abia zilele trecute, după ce s-au format noile Consilii Locale. Astfel, constribuabilii au un termen de timp foarte scurt la dispoziție pentru a scăpa de datoriile la stat.

Sindicaliștii de la Finanțe atrag atenția că din cauza volumului mare de muncă au fost cazuri când s-a apelat la sprijinul ambulanței, din cauza surmenajului. “De la aprobarea OUG privind amnistia fiscală și ulterior a procedurii de aplicare, colegii noștri implicați în această activitate lucrează câte 14 ore/zi, inclusiv sâmbata și duminica, fără a fi plătiți suplimentar, existând cazuri de epuizare fizică și psihică care au necesitat chemarea ambulanței. Numărul redus de angajați alocat acestei măsuri la nivel național, cuplat cu funcționarea greoaie a sistemului informatic al Ministerului Finanțelor și cu insuficienta pregătire a acestei măsuri, duc la imposibilitatea procesării tuturor cererilor până la termenul stabilit prin lege, cu consecințe greu de cuantificat.

Solicităm public, Ministerului Finanțelor și Guvernului, atât în numele colegilor care lucrează la foc continuu, cât și a contribuabililor în sprijinul cărora a fost gândită această măsură, prelungire cu minim o lună a termenului de procesare a acestor cereri, altfel amnistia fiscală va rămâne doar o măsură pe hârtie, fără rezultatul așteptat (colectarea veniturilor la bugetul statului) iar singurii vinovați pentru neaplicarea ei vor fi, ca de obicei, funcționarii publici și nu decidenții politici”, au atras atenția sindicaliștii ANAF.

Cum trebuie să procedeze românii care vor să scape de datorii la stat!

Românii au oportunitatea de a beneficia de amnistia fiscală recent decisă de guvern, dacă depun o cerere de anulare a datoriilor către stat până la data de 25 noiembrie. Pe lângă anularea dobânzilor și penalităților, persoanele fizice pot beneficia și de reducerea datoriei principale, cum ar fi taxe și impozite. Procedura detaliată și pașii necesari sunt stabiliți într-un ordin emis de Ministerul Finanțelor, publicat în Monitorul Oficial. Procedura privind amnistia fiscală se aplică obligațiilor bugetare administrate de organul fiscal central, inclusiv de către organele vamale – se arată în ordinul ministrului finanțelor publicat în Monitorul Oficial. Vorbim aici, printre altele, de impozite, taxe, contribuții sociale, drepturi vamale și alte sume datorate la buget. Conform procedurii, românii care aveau la 31 august astfel de datorii restante la stat pot beneficia de anularea dobânzilor și penalităților aferente acestora, dar și a unei părți din datoria principală, care poate fi în cuantum de 50% dacă suma datorată nu depășește 5.000 lei, sau 25% dacă este mai mare decât această valoare. Pentru a beneficia de amnistia fiscală, persoanele fizice trebuie să depună o notificare la Agenția Națională de Administrare Fiscală până cel târziu pe 25 noiembrie. Aceasta se poate trimite prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau se poate depune la registratura organului fiscal central competent. Pentru persoanele înrolate în Spațiul Privat Virtual, notificarea se depune electronic prin intermediul acestui serviciu. În termen de cinci zile, ANAF va emite și va comunica decizia de aprobare sau de respingere privind anularea dobânzilor și penalităților și va emite un certificat de atestare fiscală. Pentru anularea parțială a datoriei principale trebuie achitată suma rămasă și depusă o cerere de anulare a restului de plată la Fisc.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.