Conform raportării primite de la Direcția de Sănătate Publică Neamț, la data de 21.04.2020 sunt 211 de persoane aflate în carantină, 884 persoane ieșite din carantină, 418 persoane aflate în autoizolare la domiciliu, 6.794 persoane ieșite din izolare.
“În vederea respectării restricțiilor impuse ca urmare a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au desfășurat misiuni specifice pentru prevenirea și combaterea riscului de răspândire a COVID-19.
În cursul zilei de ieri, 20 aprilie, peste 180 de poliţişti au fost la datorie, în misiunile pentru menținerea ordinii publice în zona locațiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto ori a autovehiculelor ce transportă materiale medicale sau pentru identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată DSP.
Polițiștii au verificat și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse, pe timpul Stării de Urgență, unităților comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalității economice.
În misiunile lor, polițiștii au fost sprijiniți în activitățile desfășurate în sistem integrat de peste 100 de polițiști locali, jandarmi și efective ale MApN. În acest context, forțele de ordine au efectuat verificări de mai multe ori la domiciliile a 353 de persoane, cu privire la modul în care sunt respectate condițiile de izolare, fiind intensificate activitățile pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică.
În cadrul activităților desfășurate pentru punerea în aplicare a măsurilor privind restricționarea circulației, la nivelul județului Neamț au fost aplicate 168 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 600.000 de lei.
Totodată, jandarmii au asigurat măsuri de ordine publică la locațiile cu persoane aflate în carantină la nivelul județului și au desfășurat 6 misiuni de însoțire a persoanelor către locațiile de carantină / izolare și de escortă a unor convoaie de autovehicule care tranzitează județul Neamț.
Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel”, se precizează într-un comunicat emis de Prefectura Neamţ….http://monitorulneamt.ro/neamt-amenzi-de-peste-600-000-de-lei-pentru-nerespectarea-restrictiilor-de-circulatie/