Masa se afla într-un separeu, nefiind folosită. Chiar și așa, barul a fost amendat cu 50.000 de lei pentru lipsa licenței speciale pentru jocuri de noroc.
O masă găsită în magazie a adus unui bar din Lețcani o amendă echivalentă cu falimentul. Plușul verde al mesei a fost evaluat de inspectorii Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc la 50.000 de lei. Barul avea licență pentru aparatele de păcănele, dar nu și pentru masa de poker nefolosită.
Inspectorii au dat draperia la o parte
Aflați în control la SC Crivoi&Savin Company SRL, în martie anul trecut, inspectorii ONJN au găsit într-un separeu despărțit printr-o draperie de restul barului, o masă de joc tip poker. Administratoarea societății a explicat că găsise masa în magazia barului, în urma curățeniei făcute cu două săptămâni înainte. Intenționa să o restaureze. Masa nu ar fi fost folosită însă niciodată în scopul pentru care fusese fabricată. De altfel, atunci când și-au făcut apariția inspectorii, draperia era trasă, iar masa era goală. Conform legii, este interzisă producerea, importul, distribuirea sau deținerea de mijloace de joc fără licență și fără notificarea ONJN. „Scopul organizării jocurilor de noroc se prezumă dacă mijlocul de joc este identificat la sediul social, la punctele de lucru, în anexele acestora sau în mijloacele de transport utilizate de operatorii economici”, se menționează în OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. Din punctul de vedere al legii, o masă goală era la fel de condamnabilă ca și una în jurul căreia erau strânși jucătorii împătimiți de poker. Inspectorii ONJN au aplicat amenda minimă prevăzută de lege, de 50.000 de lei…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/amenda-de-50-000-de-lei-o-masa-de-poker-goala-a-distrus-o-mica-afacere-din-letcani–1699562.html