Tinerii din judeţ găsesc mijloace tot mai inventive pentru a se întâlni. Astfel, aceştia ajung să folosească ambulanţele pentru întâlniri amoroase. În acest mod, îndrăgostiţi care sunt despărţiţi de câteva zeci de kilometri prin judeţ, au găsit o modalitate de a se vedea gratuit. Cel care este în judeţ sună la ambulanţă şi acuză stări de rău care necesită transportul la Urgenţe. Acolo se face bine „miraculos” şi este luat de persoana iubită la întâlnire.