NEGLIJENȚĂ… O Ambulanță tip B2 din substația Bârlad a rămas azi noapte blocată pe DC 69 Docăneasa – Docani, din cauza poleiului. În mașină se afla o pacientă de 54 ani cu dureri abdominale. Ambulanța a alunecat, pe jos fiind polei și s-a oprit la câțiva cm de o rigolă (un șanț betonat), care de spaimă i s-a părut șoferului a fi o râpă. Asistenta medicală a sărit din mașină, iar șoferul s-a dat și el jos și, în timp ce ambulanța aluneca ușor spre șanț, acesta a dezunflat roțile autospecialei, care într-un final s-a oprit la câțiva cm de rigolă.
„A fost anunțat ISU Vaslui și Primăria Vinderei. În sprijin s-a trimis o altă ambulanță să preia pacienta, care a așteptat pacenta la baza DC 69, deoarece, din cauza poleiului, nu putea urca panta. S-a plecat pe jos cu pacienta spre cealaltă ambulanță, care a preluat-o și a transportat-o la Spitalul Județean Vaslui”, a precizat medicul Dan Ungureanu.
Ambulanța Bârlad, neechipată corespunzător!
Primarul comunei Vinderei a intervenit imediat după ce a primit solicitarea de la ISU Vaslui. A trimis la fața locului un tractor cu o sărăriță, cu o tonă de sare, care a dezghețat cât de cât drumul, reușind apoi să ducă Ambulanța, ca pe o sanie, pe loc drept. I-au fost umflate și roțile așa că în mai bine de o oră a putut pleca spre Bârlad.
„Recomand celor de la SAJ Vaslui ca atunci când este anunțat cod galben de polei, să echipeze corespunzător mașinile, cu lanțuri, pentru că nici una din ambulanțele care au fost aici (cea care a alunecat și cea care a preluat bolnava și care nu putea urca – n.r.) nu aveau puse lanțurile la roți. În condițiile în care s-a dat pe la orele 20.30 cu material antiderapant dar a fost lapoviță în continuu, munca noastră era în zadar. Bine că nu au fost victime sau pagube materiale.”, a spus Ionuț Ghiur, primarul comunei Vinderei.