Biroul Electoral Judeţean a aprobat ieri înregistrarea Alianţei pentru Vrancea, formată din PDL, Uniunea Naţională pentru Progresul Romaniei, Partidul Ecologist Roman şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat.
Alianţa este valabilă pe durata participării la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din 10 iunie. Decizia formării APR a fost anunţată mai demult şi mai lipsea doar documentul oficial care să ateste participarea acesteia la alegeri. Din lista membrilor alianţei lipseşte PNG-ul lui Gigi Becali, cu toate că partidul a fost prezent la lansarea APR. „Noi nu facem parte din alianţă, doar colaborăm la nivel judeţean. La nivel local local, fiecare este liber să facă alianţe cu cine vrea. Pînă acum avem candidaţi în şase localităţi, care vor merge singuri la alegeri”, a declarat Marin Stoica, preşedintele PNG Vrancea. Acesta spune că nu are bani să activeze organizaţiile din toate comunele, pentru că Gigi Becali nu a dat nici un leu, în condiţiile în care documentele dintr-o singură localitate costă 150 de lei. Tot ieri, BEJ a respins ca tardivă contestaţia depusă PDL împotriva desemnării lui Petrică Borcea ca preşedinte al Biroului Electoral de Circumscripţie din comuna Ciorăşti. La alegerile locale din 10 iunie va putea participa şi formaţiunea Alianţa Civică Democratică a Romilor, după ce Biroul Electoral Central a admis lista de membri ai acestei organizaţii. În consecinţă, alianţa poate depune candidaturi la scrutinul local.
www.ziaruldevrancea.ro