„Majoritatea parlamentară trebuie să anuleze legea privind sistemul mixt, ori schimbările cosmetice ale noului sistem electoral nu anulează riscurile serioase de corupţie politică până şi după alegeri, intensificarea utilizării resurselor administrative şi represive în timpul campaniei electorale şi simplificării procedurii de falsificare a rezultatelor votării”.
Este declaraţia făcută de vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari, în cadrul unui interviu pentru Tribuna.
Alexandru Slusari a amintit, în context, că Platforma DA a propus un program complex de îmbunătăţiri serioase a sistemului electoral proporţional, care au fost înalt apreciate de experţi naţionali şi internaţionali. E clar de ce aceste propuneri nu convin tandemului Plahotniuc-Dodon, susţine vicepreşedinte PDA, dar nu e clar de ce alte forţe de opoziţie reală nu au reacţionat la acele iniţiative.
Întrebat despre şansele Platformei Demnitate şi Adevăr într-un sistem electoral mixt, Alexandru Slusari a menţionat că formaţiunii din care face parte îi va fi foarte greu în cadrul unor asemenea alegeri.
„Sistemul mixt aruncă Moldova departe de zona democraţiei. Banii, corupţia, propaganda informaţională, linşarea opoziţiei şi fraudele electorale vor juca un rol aparte într-un sistem mixt. Pe de o parte vor fi candidaţii socialişti, cărora Plahotniuc demult le-a curăţat de concurenţi terenul politic pe filiera stângă. PSRM este partid foarte asigurat financiar şi nimeni nu le verifică sursele de finanţare. Au şi multe instituţii media, iar holdingul lui Plahotniuc nu-i atinge. De cealaltă parte, vor fi candidaţii puterii, preponderent sub flagelul de „candidat independent”. În linii mari, aceştia vor fi baronii locali, care vor avea propriile resurse financiare şi susţinerea deplină informaţională şi administrativă din partea regimului. Ei nu vor vorbi mult despre strategiile de dezvoltare a ţării, despre economie, pensii şi salarii, lupta cu corupţia sau despre reforme. Coruperea alegătorilor va fi metoda lor de bază. Şi iată într-un astfel de mediu toxic vom fi nevoiţi să luptăm, fără resurse financiare şi acces în mass-media, sub pressingul maşinăriei de la putere”, a explicat vicepreşedintele Platformei DA.