EVENIMENT ISTORIC… Imaginea lui Alexandru Ioan Cuza, alãturi de cea a lui Stefan cel Mare, se bucurã de cea mai largã prezentã în folclorul românesc. Mentionãm si faptul cã Al. I. Cuza a fost originar din actualul judet Vaslui si, chiar dacã existã dispute între Husi si Bârlad privind locul nasterii, oricum familia sa se trage din comuna Hoceni. De asemenea, sotia, Elena Rosetti – Cuza, a fost originarã din Solesti – Vaslui. Folclorul românesc a creat imaginea domnitorului care aduce dreptate oamenilor simpli si care strãbate drumurile tãrii, îmbrãcat simplu, pentru a nu fi recunoscut si îsi declinã identitatea în final, când va pune capãt unor nedreptãti sau unor nereguli administrative, comerciale etc. Desigur, Al. I. Cuza simbolizeazã, în primul rând, unirea celor douã principate, Moldova si Tara Româneascã (Munteania, Valahia). Evenimentul, de o mare importantã în istoria noastrã, s-a înscris în timp datoritã unor împrejurãri istorice legate de înfrângerea Rusiei în ceea ce s-a numit „Rãzboiul Crimeii”, respectiv participarea unei coalitii de state europene, care sã opreascã tendintele rusesti de a acapara partea de rãsãrit a Europei si de a ajunge, conform Testamentului lui Petru cel Mare, sã stãpâneascã Constantinopolul ca urmas al împãratilor bizantini. Viitorul stat românesc urma, între altele, sã punã stavilã tocmai acestor tendinte imperialiste, sã fie o piedicã în drumul rusilor spre Constantinopol (Istambul). Unirea românilor a existat totusi dintotdeauna, chiar dacã au trãit în state diferite, dovadã în acest sens este unitatea limbii române, faptul cã românii de oriunde ar proveni se înteleg perfect între ei. Circumstantele istorice vitrege au fãcut deja cã abia în perioada 1859-1862 sã avem un stat unitar, care a devenit pe deplin reprezentativ la 1 decembrie 1918.
Dan RAVARU
În culegerile de teren, am mai întâlnit amintirea lui Al. I. Cuza asa cum s-a pãstrat în memoria folcloricã, nu în lucrãrile de istorie despre epoca sa. Iatã un prim exemplu de la Perieni: „satul nostru este vechi, existã din vremea lui Stefan cel Mare. La început, satul era mic si în coasta lui era o livadã mare de peri. Perii acestia îi stãpânea unu’ Ene, care o fi fost acela. Când veneau dinspre Bârlad, oamenii vedeau întâi perii aceia si spuneau satului „Perii lui Ene”. Când au fost sã facã adunãrile ca sã se facã unirea sub Al. I. Cuza, a fost acolo si un om din sat de la noi. Mos Ion Roatã l-a învãtat pe acesta sã nu mai spunã cã este la Perii lui Ene, ci mai scurt si mai deslusit, de la Perieni. De atunci, a rãmas asa numele satului” (Perieni, Postolache C. T. Gheorghe, 80). Istoria satelor a fost punctatã mereu de conflictele dintre rãzesi si boieri. Rezolvarea acestora putea fi realizatã doar de domnitori si, dupã ce s-a urcat pe tron Al. I. Cuza, înspre el s-au îndreptat toate sperantele. Uneori, cei care se jeluiau au ajuns la el, alteori, însã, nu au reusit si au trebuit sã înfrunte moartea. Prezentãm în continuarea douã mãrturii folclorice ilustrative pentru o situatie si pentru cealaltã: „unul dintre cei mai vasnici rãzesi, care a stat cu dârzenie în fruntea statului atunci când boierul Constandache, poreclit Ghioagã, a vrut sã ia pãmântul oamenilor, a fost Mitache Buzelan. Era un om gospodar, avea pãmânt din strãmosi, îsi fãcuse o moarã de vânt si una de apã. Se pricepea si la meseria de armurier si purta pe sub haine un fel de platosã de fier deoarece de multe ori oamenii boierului au vrut sã-l ucidã. Când boierul Constandache si-a trimis plugurile în ogorul sãu, le-a stricat si a alungat argatii. Încoltit mereu de slugile boierului, Buzelan a vrut sã-si caute dreptatea la Alexandru Ioan Cuza la Iasi. A plecat pe un timp greu de iarnã si a fost prins de un viscol cumplit si a murit pe drum. Avea la el unele documente, hãrti de la domnie, care s-au pierdut odatã cu moartea sa” (Avrãmesti, Olaru D. Costicã, 69).
„Domnitorul i-a vorbit cu blândete si l-a luat cu el în trãsurã”
O nouã relatare de la acelasi informator prezintã o situatie mult mai bunã: „istorisirea aceasta despre Al. I. Cuza o stiu de la familia Verga. Un bãtrân din aceastã familie a fost bãtut de ghiogarii boierului Cerchez. Cu oasele frânte, flãmând, a plecat spre Iasi sã-si caute dreptatea. Doborât de obosealã si de slãbiciune, zãcea pe marginea drumului, când din zare a apãrut trãsura domneascã a lui Cuza. Cu ultimele puteri s-a tãrât înaintea trãsurii, a povestit cum a fost bãtut, cerând dreptate. Domnitorul i-a vorbit cu blândete si l-a luat cu el în trãsurã. Cum el mergea cãtre Rãchitoasa, l-a adus pe bãtrânul Verga înapoi la Avrãmesti. La îndemnul si cu aprobaea domnitorului, oamenii din satul Avrãmesti si Putini l-au alungat pe boierul Cerchez, care s-a stabilit apoi la Obârseni” (Avrãmesti, Olaru D. Costicã, 69). Cele mai multe traditii din judet legate de Al. I. Cuza privesc Mãnãstirea Floreni si evocã perioada secularizãrii averilor mãnãstiresti. Ca si majoritatea mãnãstirilor din tara noastrã, cea de la Floresti ajunsese pe mâna cãlugãrilor greci. Acestia nu tineau cont de legile românesti, primele rugãciuni le înãltau cãtre tarul Rusiei, nu cãtre domnitorul României, cum ar fi trebuit, iar toate veniturile erau trimsie în Grecia, în loc sã ajute persoanele aflate în suferintã, asa cum specificaserã în testamente boierii care dãduserã mosii mãnãstirilor. La Floresti, conducãtorul mãnãstirii, staretul Nil, fãcea tot ce îi trecea prin minte. De exemplu, atunci când un tãran îl saluta, în loc de rãspuns, îl obliga sã facã încã trei zile la prãsit sau alte munci agricole: „dacã te-ai învrednicit sã-mi vezi cinstita fatã, sã-mi mai faci trei zile de prastinã”. La aceastã mãnãstire, va veni Al. I. Cuza prea vestit într-un negustor sãrac, vrând sã cearã gãzduire. Cãlugãrii îsi bat joc de el, îi confiscã putina marfã si îl închid în beci. Peste noapte, reuseste sã se elibereze si sã vadã la ce distractii participau cãlugãrii greci pe timpul noptii. Spre groaza acestora, îsi descheie hainele sãrace si, dedesubt, apare uniforma sa strãlucitoare. Pedepsele si-au urmat cursul firesc, iar Nil a fost obligat sã plece din tarã. Bineînteles cã în strãinãtate a scris mai multe lucrãri dusmãnoase la adresa României. Alexandru Ioan Cuza, cu toate cã a domnit numai sapte ani, în folclorul românesc rãmâne alãturi de Stefan cel Mare, care a domnit cel mai mare numãr de ani din istoria noastrã.
