Campania electorală se va încheia sâmbătă, 9 iunie, la ora 7:00, iar duminică vor fi alese consiliile locale, consiliile judeţene, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene. În Bucureşti, cetăţenii vor alege consiliile locale ale sectoarelor, consiliul general al Capitalei, primarii sectoarelor şi primarul general al municipiului Bucureşti.
Cetăţenii care au împlinit 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor, pot să-şi exercite dreptul de vot, pe baza actului de identitate. Alegătorii se pot prezenta la urne începând cu ora 7:00 şi pot să voteze până la ora 21:00. Dacă, însă, în secţie sunt mai multe persoane care vor să voteze, acestea vor fi lăsate să-şi exprime opţiunea şi după această oră.
Alegătorii vor vota numai în localitatea de domiciliu, la secţia de votare la care sunt arondaţi. Cei care şi-au stabilit reşedinţa într-o altă unitate administrativ-teritorială cu cel puţin 3 luni înaintea datei alegerilor pot vota în unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Aceştia vor primi, când se prezintă la urne, patru buletine de vot, câte unul pentru primar, preşedinte de consiliu judeţean, consilieri judeţeni şi locali.
Biroul Electoral Central a stabilit că accesul în cabina de vot cu orice tip de aparate de înregistrare sau preluare imagini este interzis.
Potrivit BEC, în ziua alegerilor, şi comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de votare este interzisă.
Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare trebuie să înştiinţeze alegătorii că, în momentul în care predau actul de identitate pentru a primi buletinele de vot şi ştampila cu menţiunea ‘VOTAT’, au obligaţia să predea şi aparatele de înregistrare sau preluare de imagini pe care le au asupra lor, urmând ca acestea să le fie restituite după exercitarea votului.
Ştampila cu menţiunea ‘VOTAT’ se aplică în interiorul patrulaterului care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care doreşte să-i aleagă, în caz contrar buletinul fiind declarat nul.
După ce au votat, cetăţenii îndoaie buletinul de vot şi îl introduc în urne. Introducerea buletinului de vot în altă urnă decât cea destinată candidaturii nu afectează valabilitatea acestuia. Ulterior, alegătorii trebuie să predea ştampila preşedintelui secţiei, care are obligaţia să ştampileze actul de identitate, menţionând data scrutinului. Dacă cel care votează are carte de identitate, atunci pe verso-ul acesteia se aplică un autocolant cu menţiunea ‘votat’.
Persoanele internate într-o unitate spitalicească şi aflate în imposibilitatea de a se deplasa la urne vor face o cerere către preşedintele biroului celei mai apropiate secţii de votare, însoţită şi de acte medicale oficiale sau copii care să ateste starea de invaliditate. Acesta va decide dacă trimite urna mobilă. Însă persoanele respective trebuie să domicilieze în raza teritorială în care se află spitalul unde sunt internate.
De asemenea, persoanele condamnate care nu au fost lipsite de drepturi electorale şi cele arestate preventiv votează numai dacă au domiciliul în comuna, oraşul, municipiul în care se află penitenciarul în care sunt deţinute. Acestea pot formula o cerere către conducerea penitenciarului, indicându-şi domiciliul şi datele personale.
Urna specială poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secţiei de votare, iar candidaţii o pot însoţi.
La procesul de votare, dar şi la deschiderea urnelor şi numărarea voturilor pot să asiste membrii biroului electoral al secţiei de votare, delegaţii partidelor politice acreditaţi care au participat la alegeri şi nu au reprezentanţi în biroul electoral al secţiei de votare, observatori străini sau interni acreditaţi, delegaţii mass-media, precum şi candidaţii. Legea nu limitează numărul candidaţilor care vor să asiste la procesul de votare, dar preşedintele secţiei trebuie să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii.
Îndepărtarea din localul secţiei de votare a persoanelor care încalcă legea şi ordinea publică se realizează de către personalul care asigură paza secţiei de votare numai la solicitarea preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare.
După închiderea urnelor, va începe numărarea voturilor şi încheierea proceselor-verbale.
Dosarele conţinând procesele-verbale cu rezultatele alegerilor se transportă sub paza personalului structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din şi de pe clădirea sediului secţiei de votare se solicită de preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi se aduce la îndeplinire de persoanele desemnate de primari în cel mult două ore de la comunicare.
Campania electorală se va încheia pe 9 iunie, la ora 7,00, începând cu această dată fiind interzisă propaganda electorală, adică afişarea, lansarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip.
Care sunt actele de identitate necesare pentru a vota
Alegătorul trebuie să prezinte actul de identitate membrilor biroului electoral al secţiei de votare.
Prin act de identitate se înţelege:
– cartea de identitate;
– cartea de identitate provizorie;
– buletinul de identitate;
– paşaportul diplomatic sau de serviciu aflate în termenul de valabilitate;
– carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor şcolilor militare.
Cetăţenii Uniunii Europene îşi pot exercita dreptul de vot pe baza oricărui document valabil care le atestă identitatea.
Alegătorul cetăţean al Uniunii Europene care îşi schimbă adresa la care locuieşte în altă circumscripţie electorală după ce a fost înaintată copia de pe lista electorală complementară la biroul electoral al secţiei de votare îşi exercită dreptul de vot în baza:
– oricărui document valabil de identitate însoţit de certificatul de înregistrare care atestă noua adresă
sau
– cartea de rezidenţă permanentă ori permisul de şedere permanentă care atestă adresa anterioară, însoţit de o adeverinţă eliberată de formaţiunea teritorială competentă a Oficiului Român pentru Imigrări, care atestă adresa actuală.
www.antena3.ro