DECIZIE DEFINITIVĂ… Arestate după ce și-au batjocorit și violat vecina cu un cârnat, Irina Arcăleanu și Denisa M. din comuna Pușcași au atacat decizia judecătorului de drepturi și libertăți la instanța superioară. Prin urmare, marți dimineața, femeia și nora ei în vârstă de 16 ani au fost aduse la Tribunalul Vaslui pentru a convinge judecătorul să le elibereze din centrul de detenție și să le plaseze în arest la domiciliu. Tot ce trebuiau să facă cele două în fața instanței era să manifeste o urmă de regret a celor întâmplate, să lase măcar impresia că au conștientizat ce au făcut și că nu vor mai repeta asemenea fapte. În schimb, Irina Arcăleanu i-a vorbit judecătoarei despre planul ei de răzbunare, lăsând de înțeles că securea războiului nu a fost nici măcar pe un sfert îngropată. Și Denisa a avut o atitudine total nepotrivită, chiar dacă a vărsat câteva lacrimi în timpul declarațiilor. “Am așteptat momentul”, s-a confesat minora în fața judecătoarei, lăsând impresia că tot acest plan de răzbunare a fost unul premeditat. În urma acestor declarații, instanța a respins, definitiv, contestațiile celor două inculpate, ceea ce înseamnă că agresoarele din Pușcași își vor petrece Crăciunul în spatele gratiilor.
Deloc spășite după cele întâmplate la sfârșitul lunii trecute, Irina Arcăleanu și Denisa M. au fost aduse ieri, la instanță, cu cătușele pe mâini și flancate de lucrătorii IPJ Vaslui și ai Penitenciarului Vaslui. Prima care a luat cuvântul a fost avocata Irinei Arcăleanu, care a pus sub semnul întrebării două dintre cele trei infracțiuni reținute în acest dosar și anume violul și lipsirea de libertate. A afirmat avocata că în raport de ceea ce există la dosar până în acest moment nu se poate concluziona că cele două agresoare se fac vinovate pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate. În privința infracțiunii de viol, din raportul medico-legal întocmit de Serviciul de Medicină Legală Vaslui ar rezulta doar niște vânătăi în zona genitală a victimei, în document neregăsindu-se leziunile care ar fi putut fi cauzate de penetrarea cu acel cârnat. Prin urmare, în opinia avocatei, Irina Arcăleanu s-ar face vinovată de cel mult infracțiunea de agresiune sexuală și nu de viol. Aceasta a asigurat instanța că în cazul în care cele două agresoare vor fi plasate în arest la domiciliu, nu se vor sustrage actelor de urmărire penală care vor mai trebui efectuate. “Rămâne ca dumneavoastră să analizați pericolul concret pentru ordinea publică în ipoteza în care ați dispune admiterea contestațiilor și plasarea sub imperiul unei măsuri mult mai blânde. Eu consider că măsura arestului la domiciliu este mai mult decât suficientă pentru a putea asigura buna desfășurare a activității în penal, dar și pentru a încerca să estompăm din ecoul care a fost creat la nivel de comunitate locală. Vă solicit să manifestați clemență în cazul ambelor inculpate”, a afirmat apărătoarea Irinei Arcăleanu în fața judecătoarei de la Tribunalul Vaslui. Și avocata minorei Denisa M. a solicitat arestul la domiciliu pentru clienta sa, declarând că aceasta nu este altceva decât o victimă. “Eu consider că o persoană minoră aflată în această situație este o victimă a celei care o numește noră, o victimă a părinților care probabil nu s-au ocupat îndeajuns de creșterea ei, de s-a ajuns în situația ca la doar 15 ani să fie numită «noră». Față de o persoană aflată în astfel de situații trebuie să se instituie măsuri de protecție, iar ele trebuie introduse în sistemul Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului. Aș spune ca pentru clienta mea să dispuneți măsura arestului la domiciliu, dar nu pot să nu mă întreb care este acel domiciliu unde această minoră ar putea fi în siguranță? La soacra ei, unde este într-o relație de concubinaj cu fiul celeilalte inculpate? Aveți o inculpată minoră, iar fiul celeilalte inculpate ar trebui să fie cercetat pentru că are relații cu ea”, a susținut avocata Denisei M.
“Am așteptat momentul”
După pledoariile avocaților, cuvântul a fost dat reprezentantului Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a declarat că faptele săvârșite de cele două agresoare sunt deosebit de grave, prin urmare ele nu ar trebui puse în libertate. Ba mai mult, s-a susținut că din momentul săvârșirii faptelor și până când au fost săltate de polițiști, Irina Arcăleanu și nora ei minoră s-au descotorosit de mai multe probe care le încriminau. Cele două ar fi șters atât imaginile video surprise de camera video montată pe casa Irinei Arcăleanu, cât și filmulețul pe care l-au făcut în momentul când își dezbrăcau și băteau victima. Prin urmare, reprezentantul Parchetului a solicitat instanței menținerea celor două în arest preventiv. Momentul care a înclinat decisiv balanța în favoarea menținerii celor două inculpate în arest preventiv a fost atunci când Irina Arcăleanu și Denisa M. au fost puse să dea declarații în fața judecătoarei. În loc să arate compasiune pentru victimă, să regrete faptele comise, cele două agresoare au încercat să se justifice, lăsând de înțeles că planul de răzbunare a fost unul copt în timp, premeditat, nicidecum unul spontan.
“Am fost mereu provocată de această femeie, încă din 2008. Cât despre cele întâmplate la sfârșitul lunii trecute, nu am ținut-o 10 minute în casă, așa cum ea declară. A fost o simplă bătaie, mai mult răcnete și țipete. Și când nu eram eu acasă, vecina se lua de noră, de iubita băiatului meu. Se lua mereu de ea, o provoca, o insulta. Nu e prima dată, am fost dată și cu spray paralizant în ochi de către bărbatu-su. Am zis să-i dăm și noi o lecție, că poate se liniștește. Înainte, când se întâlnea cu soțul meu pe la spate, mă chema la ea și-mi punea somnifere în ceai, ca eu să dorm, iar ea să vină în casă la mine. E postul Crăciunului, nu are rost să vă mint, dar eu mă duceam la magazin să fac cumpărături și când mă întorceam, o găseam pe ea în casa mea, în dormitorul meu, pe patul meu. De atâția ani am evitat-o, acum am vrut să-i dăm o lecție”, a susținut Irina Arcăleanu în fața instanței. Denisa a părut că regretă mai mult fapta comisă, dar doar pentru puțin timp. “Doamna judecător, îmi pare foarte rău pentru ce am făcut, dar sunt acuzată pentru fapte pe care nu le-am comis. Nu am vrut să mă răzbun pe dânsa, cu toate că a pus oameni să mă bată. Nu puteam să merg nici la pâine de frica ei. A fost, într-adevăr, un fel de răzbunare, dar prima dată am spus să o prindem și să o batem. Am prins-o, am bătut-o, dar nu să dau cu picioarele ea, nu să o trag de păr, nu să o târâi. I-am dat o simplă palmă, iar pentru o palmă am ajuns să stau în arest preventiv 30 de zile. De dezbrăcat, s-a dezbrăcat singură. Nu mă întrebați de ce, că nu știu. Avea bluza ridicată și și-a dat-o singură jos. Eu una nu am ținut-o de mâini și de picioare, nici eu, nici soacră-mea. Nu a stat în casa noastră zece minute, așa cum spune. Ușile erau larg deschise, nu erau încuiate. Dacă țipa, se auzea. Ea doar atât spunea: «am greșit, am greșit». Ea, de mult timp, mă amenința, arunca cu pietre în geam și n-am putut să fac nimic. Am așteptat momentul”, a afirmat minora inculpată. La scurt timp după încheierea ședinței, instanța a decis să respingă contestațiile celor două agresoare. Decizia este una definitivă, ceea ce înseamnă că Irina Arcăleanu și Denisa M. își vor petrece Crăciunul după gratii, mandatul urmând a expira pe 29 decembrie.
Filmul întâmplărilor
Reamintim că la sfârșitul lunii trecute, pe 28 noiembrie, Mădălina H. din comuna Pușcași, mamă a cinci copii, a fost bătută și umilită de Irina Arcăleanu și nora ei minoră, care i-au făcut viața un calvar în ultimii cinci ani de zile. Victima a fost dezbrăcată, bătută, iar vecina a vrut chiar să o violeze cu un cârnat, în timp ce filma cu telefonul.
Potrivit rudelor Mădălinei, aceasta mătura frunzele din fața porții sale, moment în care cele două agresoare au prins-o și au târât-o în curtea lor. Apoi au băgat-o în casă, unde Irina Arcăleanu și Denisa M. au început să-i aplice mai multe lovituri de pumni și de picioare victimei, apoi au dezbrăcat-o și au început să o filmeze. Pentru ca umilința să fie completă, cele două agresoare ar fi încercat să-i introducă victimei un cârnat în vagin, ca o lecție să nu mai umble după bărbații altora. De ani de zile, victima a tot depus plângeri la poliție pentru distrugeri și pentru amenințări, însă până săptămâna trecută, când a avut loc incidentul, nimeni nu a mișcat un deget în acest caz. Iată ce ne declara victima, imediat după ce a fost umilită de vecina ei. “După ce m-am apucat de măturat în drum, a ieșit din curte Irina și, ajutată de Denisa, m-a tras în casa ei. Acolo au început să mă lovească cu pumnii și picioarele, m-au dezbrăcat și m-au filmat cu telefonul, apoi au încercat să-mi introducă un cârnat în vagin. Am o grămadă de plângeri făcute la poliție, nimic nu se mișcă. În trecut, femeia asta a intrat cu toporul peste mine în casă, a spus că pe ea nu o interesează copiii mei, că-i omoară și pe ei. Ultima dată când mi-a spart geamurile a fost pe 2 octombrie, anul ăsta. Am tot întrebat polițistul din comună ce se mai întâmplă cu plângerile făcute de mine, cu dosarul pe care i l-a întocmit vecinei. Mi-a spus că de acum la anul dacă se mai face ceva” a declarat Mădălina pentru Vremea Nouă. A doua zi, după ce cazul a fost publicat în ziar, cele două agresoare au fost reținute de polițiști și ulterior arestate pentru 30 de zile.
Se încearcă o împăcare contracost
Acuzate de comiterea unor infracțiuni deosebit de grave precum violul, lipsirea de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violențe, Irina Arcăleanu și Denisa M. încearcă acum să-și joace ultima carte pe care o mai au la dispoziție și anume împăcarea cu victima pe care au umilit-o în fel și chip. Acestea se gândesc să-i plătească femeii batjocorite o sumă de bani pentru a-și retrage plângerea penală.
TARANI ANALFABETI
TARANI ANALFABETI
FRATILOR ASA ESTE IN SATELE JUDETULUI. NU.I NIMIC NOU.
Au plans au scuipat au ridicat fustele aratand morsa juidecatorului,nu au impresionat insa…macar 10 ani inchise,iar vecina sa isi caute sa vanda si sa se mute,altfel se poate termina cu o tragedie,asemenea specimen precum baragradina asta,nu se va opri la un carnat si doua palme.
Si totusi nu s-a sesizat nimeni pentru sex cu un minor ,cat despre faptele in sine Dumnezeu e sus si nu bea rachiu , ias aminti agresoarei ca asa cum a spus si ea e postul” Craciunului si cred ca i sa facut mila lui Dumnezeu de saraca femeie prin cate chinuri a trecut timp de 5.Dorim sa stim dece politistul din sat nu facut nimic , a fi avut si el placeri la agresoare …sau la nora ? De primar nu mai spunem nimic el tace si inghite ca ma pierde voturi
Niște infractoare ordinare. Ar trebui condamnate la maximul de închisoare cât mai repede fără a ieși din arest până la executarea pedepsei penale. Valorile sociale au fost grav afectate.
Aprecieri judecătorilor care au luat decizia corectă având în vedere gravitatea faptelor comise de cele două infractoare și pericolul social.
– Rusu Jenică
Astfel de interactionari intre vecini , mai ales in mediul rural , sunt peste tot , numai ca ele nu sunt mediatizate , iar autoritatile dorm .. timpul trece leafa merge , noi cu drag chiulim.. Protectia copilului , cel de la primarie care se ocupa cu problemele sociale ale locuitorilor , Primarul , politistul ??
👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍