DOSARE … Tinerii dornici să îmbrace unfiorma Poliției Naționale au luat cu asalt sediul Arhivelor Naționale, acolo unde se primesc dosarele candidaților care doresc să devină polițiști. Sursa de reîncadrare pentru aceste concursuri este formată din persoanele care au avut calitatea de agent de poliție și pot fi reîncadrate, în conformitate cu prevederile art. 9, alin.2 din Legea 360/2002 din Statutul Polițistului, după încetarea raporturilor de serviciu din diferite motive (la cerere, prin demisie, numirea într-o altă funcție publică, pierderea capacității temporare de muncă sau în urma reorganizărilor instituționale) și care au studii corespunzătoare cerințelor postului, respectiv îndeplinesc condițiile legale. La nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, postul scos la concurs este în specialitatea ordine publică, fiind prevăzut în cadrul Postului de Poliție Muntenii de Jos. Concursul va consta în desfășurarea a trei probe: evaluarea performanței fizice; test scris, tip grilă (în data de 14.05.2016); interviu pentru departajare (doar în cazul în care este necesară departajarea candidaților care au obținut aceeași notă finală și nu au putut fi departajați prin aplicarea celorlalte criterii prevăzute de legislația în vigoare). Înscrierea candidaților se va face pe bază de cerere de înscriere, depusă până la data de 08.04.2016, în zile lucrătoare, la sediul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale din strada Mihail Kogălniceanu, nr. 2 (lângă sediul I.P.J. Vaslui). Dosarele de recrutare vor fi depuse, în volum complet, până la data de 15.04.2016.