spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Afaceri pe patru roţi – Lux la preţ de chilipir pe piaţa auto gălăţeană

- Advertisement -

* În ultima lună au fost înmatriculate la Galaţi doar 130 de autoturisme noi, în timp ce numărul maşinilor de ocazie a sărit la aproape o mie! * Programul „Rabla” şi-a mai pierdut din suflu, dar a rămas principalul stimulent pentru achiziţionarea de maşini noi * Maşinile „tari” s-au cumpărat doar la mâna a doua sau a treia, la preţuri de ocazie *

Piaţa auto gălăţeană, chiar dacă a mai apăsat „pe frână”, se menţine la cote destul de bune, numai în octombrie fiind înmatriculate sau reînmatriculate 1.087 de autoturisme, rezultă din datele centralizate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA). Pe de altă parte, se poate remarca că piaţa auto este una „cu trei viteze”, culoarul de vânzări prins de o marcă sau alta fiind condiţionat de modul de achiziţionare a autoturismului. Din acest punct de vedere, maşinile noi ocupă la Galaţi un segment relativ modest, cu numai 130 de unităţi înmatriculate. Partea cea mai consistentă din vânzări revine mărcii Dacia, cu 67 de noi înmatriculări, respectiv Renault, cu 22 de înmatriculări. Principalul „motor” al vânzărilor este programul „Rabla” care, chiar dacă şi-a mai pierdut din suflu, încă mai permite prin sistemul de vouchere achiziţionarea unui autoturism nou la costuri rezonabile, chiar şi de persoanele care nu dispun de resurse materiale foarte mari. La o distanţă destul de mare în clasamentul maşinilor noi înmatriculate în ultima lună, locurile doi şi trei sunt adjudecate de Skoda (şapte unităţi) şi Volkswagen (şase unităţi).

Înmatriculări la superofertă
Chiar dacă la Galaţi, cu excepţia mărcilor enumerate mai sus, nu a mai fost nimeni care să treacă de pragul de cinci unităţi noi înmatriculate, asta nu înseamnă că alte mărci nu sunt dezirabile în ochii cumpărătorilor. Acest lucru se vede din structura maşinilor de ocazie aflate la prima înmatriculare, adică maşinile aduse „de afară”, dar şi a maşinilor de ocazie reînmatriculate, adică aflate în folosinţă şi tranzacţionate pe piaţa internă.

În octombrie, numărul de maşinilor de ocazie aduse din alte ţări a fost de 234, iar cursa pentru supremaţie s-a dat între Opel şi Volksvagen, prima dintre ele ieşind învingătoare, cu 63 de unităţi înmatriculate, în timp ce în dreptul celei de-a doua au fost trecute 46 de unităţi. O poziţie destul de bună mai este ocupată şi de Ford, care se clasează la această categorie pe locul trei, cu 37 de maşini înmatriculate.

La categoria maşinilor tranzacţionate pe piaţa internă, Dacia revine în forţă, cu nu mai puţin de 153 de maşini de ocazie reînmatriculate la Galaţi. Pe de altă parte, numărul total al maşinilor de ocazie reînmatriculate la Galaţi a fost în octombrie de 723, iar distribuţia pe mărci este mai diversă şi ceva mai echilibrată. Explicaţia ar fi că la această categorie preţurile sunt ceva mai mici, iar cumpărătorii au posibilitatea să-şi satisfacă mai uşor preferinţele. Dacă Dacia, dintr-o maşină ieftină ajunge pe piaţa secundară şi mai ieftină, la categoria maşinilor de ocazie reînmatriculate Volksvagen, cu 108 unităţi, îşi ia „revanşa” în faţa Opel, ce a avut în octombrie 73 de înmatriculări. Pe locurile următoare se înscriu Renault, cu 54 de unităţi reînmatriculate şi Ford, cu 44 de unităţi.

Dai un ban, dar nu prea mult
O evoluţie interesantă se observă la categoria autoturismelor Premium. Dacă maşinile nou-nouţe înmatriculate nu sunt într-un număr atât de mare, în schimb numărul lor creşte aproape exponenţial pe piaţa maşinilor de ocazie aduse de peste graniţe şi a maşinilor de ocazie reînmatriculate. Cel mai edificator exemplu este cel al maşinilor Mercedes-Benz. În octombrie, doar o maşină nouă a fost înmatriculată la Galaţi, dar „de afară” în parcul de maşini gălăţean au mai intrat încă 15 astfel de autoturisme. La acestea se adaugă şi 21 de Mercedes-Benz de ocazie ce au fost reînmatriculate, deci în total se ajunge la 37 de autoturisme de lux, fie ele şi la mâna a doua sau a treia, înregistrate într-o singură lună la Galaţi. Acelaşi fenomen se întâlneşte şi la alte mărci de prestigiu. În ultima lună nu a fost înmatriculat niciun Audi nou-nouţ, dar numărul unor astfel de autoturisme cumpărare de ocazie şi aflate la prima înmatriculare sau la reînmatriculare a fost de zece, respectiv 27. BMW ocupă o poziţie şi mai fermă. Nici un autoturism nou înmatriculat în ultima lună, dar cu un palmares de 19, respectiv, 30 de maşini de ocazie înmatriculate sau reînmatriculate. Aceste creşteri pot fi puse pe calitatea superioară a acestor maşini, dar „gurile rele” o pun şi pe seama tendinţei de a folosi maşina ca pe un fel de simbol al statutului social, fie el real sau dezirabil. Oricum ar fi, noi sau de ocazie, mai de lux sau mai populare, o maşină nu strică niciodată la casa omului. Ce-i drept, totul are un preţ, iar din acest punct de vedere fiecare ştie cât îl ţin „anvelopele”.

Topul auto regional
Înmatriculări la Galaţi, cât în Brăila şi Tulcea la un loc
Chiar dacă, fie şi pentru numai pe luna octombrie, Galaţiul are cu ce se lăuda, cu un total de 1.087 de maşini înmatriculate, el este încă departe de alte judeţe. De exemplu, dacă ar fi să ne limităm numai la Regiunea de Sud-Est, numărul cel mai mare de autoturisme înregistrate pe piaţă este la Constanţa, cu 1.710 maşini. Ce-i drept, şi aici numărul maşinilor noi este de doar 222, restul fiind maşini de ocazie la prima înmatriculare (150 unităţi) sau mai ales maşini de ocazie reînmatriculate (1.336 unităţi). Galaţiul are, totuşi, un număr de înmatriculări cât Brăila (689 unităţi) şi Tulcea (384 unităţi) la un loc şi mult peste Vrancea (610 unităţi). Cel mai apropiat ca număr de înmatriculări este Buzăul, cu 799 de unităţi.

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.