Contract cadru de 1,8 milioane de lei pentru 6.000 de tone de sare, semnat de Crăciun „în regim de urgenţă” * Beneficiarul, o firmă moldo-româno-ciprioto-ucraineană ce vinde sare de deszăpezire din Ucraina la preţuri mai mari decât sarea alimentară de la Salrom! * Conducerea Ecosal aruncă pisica deszăpezirii în curtea primarului Marius Stan * Ecosal mai negociază furnizarea de sare cu firme de condimente, comerţ cu televizoare şi piese auto * Sunt uitate în schimb de salinele autorizate din România
Iarna ne prinde mereu nepregătiţi, dar asta nu înseamnă că acest lucru nu e profitabil pentru unii. O dovadă în acest sens este anunţul de atribuire publicat recent pe SEAP din care reiese că, în decembrie, taman de Crăciun, Ecosal negocia, fără anunţ de participare şi prin invocarea unei „situaţii de urgenţă extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute”, un contract cadru cu SC Mondisalt Holding SRL, în valoare de 1,8 milioane de lei, pentru furnizarea a 6.000 de tone de sare pentru deszăpezire!
Cum se face că, în plină iarnă, Ecosal era prinsă cu magaziile goale? Directorul instituţiei, Ion Ionescu, aruncă pisica deszăpezirii în curtea… primarului Marius Stan! „Anul trecut, aproape toată iarna am consumat 3.000 de tone de sare, iar acum, la prima zăpadă, a fost o bulibăşeală. Fiecare consilier al primarului venea şi dădea ordine – faceţi aia, faceţi ailaltă – şi numai la prima zăpadă s-au consumat 3.000 de tone de sare! Şi am rămas fără sare! Dacă fiecare a dispus acolo cum a vrut el! Am intrat în criză şi de asta s-a făcut achiziţia aşa”, ne-a declarat directorul Ecosal, Ion Ionescu.
De partea cealaltă, Primăria Galaţi infirmă declaraţiile directorului Ecosal. „În nici un caz nu poate fi vorba de un astfel de consum de sare. Ei au intrat în decembrie cu un stoc de material antiderapant de 2.800 de tone, iar pe toată luna s-au consumat 1.400 de tone. Iar consumul de material la prima zăpadă a fost de câteva sute de tone, în nici un caz de 3.000 de tone”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Mihai Costache, care a precizat că Primăria deţine chiar de la Ecosal evidenţa cu materialele folosite. Prin urmare, se pare că „starea de urgenţă” invocată de Ecosal în momentul declanşării procedurii de achiziţie este una ce poate fi pusă serios sub semnul întrebării.
Atribuire din spatele uşilor închise
Dincolo de situaţia „de urgenţă” în care a intrat Ecosal, cel puţin bizar este şi modul în care s-a aplicat procedura de achiziţie. Şi alte instituţii cu atribuţii de deszăpezire, inclusiv CNADR, au atribuit contracte prin negociere directă fără anunţ de participare, dar tranzacţionarea s-a efectuat prin Bursa de Mărfuri, la preţul cel mai scăzut. De ce nu a făcut şi Ecosal aşa? „Întreaga procedură prin Bursa de Mărfuri durează în jur de zece zile, iar noi nu puteam să mai aşteptăm atât”, s-a justificat Daniela Puşcoi, şef Birou Achiziţii Publice – Ecosal, fiind, de asemenea, invocată presupusa penurie de sare de care suferea societatea.
În cele din urmă, în cadrul procedurii de achiziţie, conducerea Ecosal a preferat să selecteze trei firme, drept preţuri de referinţă fiind luate preţurile publicate în „Lista catalog de produse” de pe SEAP. Numai că, în acest caz, este o problemă. Cei familiarizaţi cu licitaţiile pe SEAP evită ofertele din acest catalog pentru că, adesea, în spatele lor sunt „băieţi deştepţi”, care plasează oferte fictive cu scopul de a manipula licitaţiile publice. De altfel, niciuna dintre firmele care au primit invitaţie de la Ecosal pentru negocierea din spatele uşilor închise nu a fost aleasă din catalogul de pe SEAP. Ele au fost: SC Leon Star SRL Braşov SRL, SC Strungariu Co Rigams LM SNC Iaşi şi SC Mondisalt Holding SRL Galaţi. Primele două nu s-au prezentat la negocierea cu Ecosal, iar acest lucru nu e chiar de mirare. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanţelor, SC Leon Star SRL este o societate ce are ca principal profil de activitate „Comerţul cu ridicata cu cafea, ceai, cacao şi condimente” şi o cifră de afaceri de 1,67 milioane de lei, adică sub valoarea contractului pus la bătaie. În ceea ce o priveşte pe SC Strungariu Co Rigams LM SNC din Iaşi, aceasta este ceva mai răsărită, în 2011 a avut o cifră de afaceri de 5,4 milioane de lei, dar domeniul principal de activitate declarat la Finanţe este… „comerţ cu ridicata al aparatelor electrice de uz gospodăresc, al aparatelor de radio şi televizoarelor”.
Prin urmare, prin neprezentarea concurenţilor, câştigătoare a „negocierii” Ecosal a fost declarată firma SC Mondisalt Holding SRL! „Gurile rele” ar putea spune că SC Mondisalt Holding SRL a fost favorizată, dar conducerea Ecosal susţine că „totul a fost perfect legal”, iar ca argument suprem al legalităţii se invocă faptul că achiziţia „a fost supravegheată de ANRMAP (Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice) şi UCVAP (Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice)”.
Cine este fericitul câştigător
Istoria SC Mondisalt Holding SRL nu este una lipsită de peripeţii. Ea a fost înfiinţată în 2003, dar în paralel a mai avut o firmă-soră Mondisalt, înfiinţată în 2005, care funcţiona în acelaşi sediu de pe str.Basarabiei, avea acelaşi număr de telefon şi avea aceeaşi activitate – comerţul cu sare! Le mai unea şi o firmă înregistrată în Cipru – Salt Invest Holding Limited, care le controla pe amândouă. Numai că, în 2010, SC Mondisalt SRL intra pe făgaşul falimentului, cu datorii de 3,7 milioane de lei, din care, în cel mai fericit caz, putea acoperi doar 14 la sută. Coincidenţă, pe când steaua SC Mondisalt apunea, steaua SC Mondisalt Holding SRL răsărea şi prelua din mers afacerile cu sare provenind de la Combinatul de la Artyomsol, din Ucraina!
Orice legătură între falimentara Mondisalt şi Mondisalt Holding a fost ştearsă din acte, în mai 2010, când firma Salt Invest Holding Limited şi-a cedat părţile sociale de la Mondisalt Holding unei alte firme înregistrate în Cipru, Salt Trade Group STG Limited. De asemenea, printre acţionari şi management au mai fost propulsaţi nişte cetăţeni din R. Moldova. În acest fel, imaculată, transfrontalieră şi fără de prihană în faţa condiţiilor de adjudecare a unor contracte publice, SC Mondisalt Holding SRL, în tandem cu SC Ginard Com Tg.Jiu, a dat lovitura cu un contract de furnizare a 6.000 de tone de sare de deszăpezire, cu o valoare de 1,55 milioane de lei, cu perioada de derulare între februarie 2011 şi decembrie 2012. Principalul contractor era Ginard, dar ea s-a retras din afacere „pentru că nu a făcut faţă”. Asta, poate, şi pentru că domeniul ei principal de activitate era „Comerţul cu amănuntul – piese pentru autovehicule”. Aşa a rămas SC Mondisalt Holding SRL să livreze în mod exclusiv vreo 5.000 de tone de sare. Cine era autoritatea contractantă? Ei bine, nimeni altcineva decât Ecosal Galaţi. Şi uite aşa, odată cu acordul cadru încheiat „de urgenţă” în decembrie 2012, cercul relaţiilor între cele două societăţi a fost din nou pecetluit.
Curat murdar, coane ANRMAP!
Potrivit contractului cadru, Ecosal ar urma să achiziţioneze de la SC Mondisalt Holding SRL, sub forma unor contracte subsecvente, cel puţin 1.000 de tone de sare şi cel mult 6.000 de tone de sare de deszăpezire, în funcţie de buget şi necesităţi. Contractul este până în martie, şi, chiar dacă cantitatea de sare este uriaşă pentru o perioadă atât de scurtă, conducerea Ecosal spune că s-a optat pentru această cantitate „pentru orice eventualitate”. În decembrie, s-a încheiat un prim contract pe 1.000 de tone, fiind vorba de sare ambalată la big-bag de o tonă, preţul fiind de 300 de lei/tonă. Conducerea Ecosal spune că este „un preţ bun”. Pare însă surprinzător că nu au încercat să obţină un preţ… şi mai bun. De exemplu, Ecosal nu a luat în nici un fel în considerare oferta Societăţii Naţionale a Sării (Salrom) care, încă din octombrie 2012 anunţa un preţ de 180 lei/tonă la sarea de deszăpezire vrac. Spre deosebire de alte societăţi similare din ţară, Ecosal tuşeşte la sarea vrac, pe motiv că n-are spaţii de depozitare adecvate. Vrea sarea la big-bag de o tonă, livrată în curte, pentru că poate fi mai uşor manipulată. Ce contează că pentru sarea de „lux” din import se plăteşte o diferenţă considerabilă. Unde mai pui că de la Salrom se putea achiziţiona chiar şi sare… alimentară, la saci de 25 kg, la un preţ de 280 lei/tonă. Se pare însă că sarea din Ucraina este mai „dulce” financiar decât sarea din România. De ce se întâmplă acest lucru ar trebui, poate, să se întrebe şi ANRMAP, UCVAP şi nu numai.
