* Cel mai consistent transport de ţigări de contrabandă din ultima vreme, 270.000 de pachete, a fost interceptat de Poliţia Bereşti * O primă teorie indică faptul că traficanţii au trecut marfa peste frontiera verde, între Vădeni şi Rogojeni, dar nu este exclusă nici o trecere chiar prin Vama Oancea * Un singur traficant se afla, aseară, în custodia Poliţiei *
A fost nevoie de intervenţia Poliţiei Bereşti pentru ca cel mai amplu transport ilegal de ţigări din ultima vreme de pe teritoriul judeţului Galaţi să fie interceptat. Pe sub nasul poliţiştilor de frontieră din zona de nord a judeţului a trecut o remorcă încărcată cu 270.000 de pachete de ţigări din Republica Moldova, însă contrabandiștii au căzut pe mâinile poliţiştilor de la Bereşti. În acest moment există două întrebări fără răspuns: de ce transportul nu a fost interceptat de cei de la Poliţia de Frontieră şi pe unde a trecut această imensă catitate de ţigări graniţa?
Un tractor marca New Holland cu remorcă în care erau încărcate ţigări cu o valoare de peste 150.000 de euro a fost interceptat, duminică dimineaţă, chiar în timpul meciului de box Lucian Bute – Glen Johnson, de către oamenii legii din Bereşti, sub coordonarea şefului poliţiei din localitate, Viorel Marcu.
Captură impresionantă
Ieri, în curtea Poliţiei din Bereşti, din remorca uriaşă, acoperită cu prelată pe care o trăsese tractorul New Holland – un utilaj agricol de 200 cai putere – au fost descărcate, bax cu bax, cele 270.000 de pachete de ţigări. Aşa ceva nu s-a mai văzut în zonă! Între mărcile de ţigări trecute ilegal peste Prut, Winston Blue. Pe baxurile cu ţigări marca Wont, etichete cu înscrisul „Tutun S.A., str. Ismail 116, Chişinău”. Stiva de ţigări confiscate punea, ieri, după-amiază, probleme serioase, la Galaţi, în privinţa spaţiului de depozitare. Tractorul și remorca au fost confiscate.
Interceptare periculoasă
Planul grupului de infractori era ingenios. Contrabandiștii au încercat să se folosească de spaţiul orar de transmitere a meciului de box dintre Lucian Bute şi Glen Johnson ca de un adevărat „paravan TV”. Din câte se pare, ei intenționau să transporte ţigările pe traseul Prut-Bereşti, considerat de ei ca fiind foarte periculos. Aşteptaţi, la Slivna, de un echipaj condus de Viorel Marcu, când şi-au dat seama că fuseseră „încolţiţi” au forţat tractorul. Au fost prinşi, nu uşor, la intrarea în Bereşti, pe podul de lângă calea ferată. În cabină erau doi inşi, dintre care unul a avut timp să fugă, dispărând în întuneric. Celălalt, B.J., a intrat în custodia Poliţiei. Întrebat cine era bărbatul care tocmai sărise de lângă el, a spus că nu-i cunoaşte identitatea. La controlul cabinei, efectuat din ordinul inspectorului Marcu, s-a găsit un telefon mobil, reţinut în interesul cercetărilor. Un criminalist de la I.P.J. Galaţi, sosit cu trusa, a prevalat impresiuni digitate de pe benzile de adeziv de pe vreo 20 de baxuri neatinse decât de mâinile traficanţilor.
Inspectorul Viorel Marcu nu a dorit să ofere informaţii cu privire la acţiunea pe care a condus-o. „Nu vă pot spune de unde ştiam de transport. Nici şefii mei nu mă întreabă aşa ceva. Nu ofer detalii. Tot ce pot să vă spun, în acest moment, este ca sper ca toată ancheta să se finalizeze cu succes”, ne-a spus Viorel Marcu.
Pe unde au intrat ţigările în ţară?
Potrivit surselor „Vieţii Libere”, în Vama Oancea, captura de la Bereşti a fost percepută ca un adevărat cutremur. Reprezentantul Direcției Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, Luminiţa Bujoreanu, ne-a declarat însă, ieri după-amiază, că ştie doar de existenţa transportului, dar că nu are nicio altă informaţie.
Şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, Ion Lungu, a avansat şi o primă teorie cu privire la locul prin care au fost introduse în ţară ţigările. „Din primele informaţii, transportul ar fi putut trece peste frontiera verde, la punctul 1260. Am trimis şeful şi adjunctul punctului de trecere din Oancea la faţa locului, pentru verificări. Nu ştiu cum s-a putut întâmpla, dat fiind că pe la Oancea nu se mai trece de ceva vreme cu tiruri, din câte ştiu. De obicei îi prindem. A fost de această dată un eşec şi ne-au ajutat colegii de la Bereşti”.
„Nu toţi infractorii au fost prinşi!”
„Nu vă pot da acum detalii pentru că ancheta este în plină desfăşurare şi nu vreau să o periclitez. Vă pot spune, însă, că nu toţi cei implicaţi au fost prinşi, că se lucrează cu Judecătoria şi se organizează percheziţii. În ceea ce priveşte ipoteza cu trecerea prin Vama Oancea, nu pot în acest moment nici să confirm, nici să infirm informaţia”, ne-a declarat comandantul Poliţiei Judeţene din Galaţi, Dănuţ Lefter.
Cui aparţin tractorul şi remorca?
Tractorul şi remorca cu care traficanţii transportă ţigările aparţin unei societăţi agricole din Cavadineşti. „Există mai mulţi fermieri în comună care au astfel de utilaje. Sunt trei, din câte îmi amintesc în acest moment. Nu vă pot da un nume până nu aflu exact cui aparţine tractorul în cauză pentru că nu pot implica în discuţie un om care nu are nicio legătură cu situaţia”, ne-a declarat primarul comunei Cavadineşti, Aurel Florea.
Poliţiştii din Bereşti ar putea fi premiaţi
Încă o dovadă (dacă mai era nevoie de una!) a faptului că evenimentul este major este prezenţa la Bereşti, de la ora 12, a comisarului-şef Doru Geru, adjunctul comandantului I.P.J. Galaţi. La sosire, apropiindu-se de şeful Poliţiei Bereşti, primele sale cuvinte au fost acestea: „Vă felicit, domnule Marcu, pentru modul cum aţi acţionat!”. I-a cerut subordonatului său să înainteze un raport scris, cu propuneri de premiere a poliţiştilor implicaţi în „Misiunea Bute”. Coordonarea muncii de investigare a cazului a fost preluată din mers de domnul Geru. Telefoane, deplasări în teren, valorificarea informaţiilor ce duc spre capii reţelei. B.J., singurul prins deocamdată, scos din sediul Poliţiei cu cătuşe la mâini.
Contactat ieri după-amiază comisarul-şef Doru Geru, nu a vrut să declare nimic „Vieţii Libere”şi a închis telefonul.