Este concluzia la care au ajuns jurnaliştii de la „The Guardian”, în urma unei razii care a scos la iveală faptul că prostituţia este una dintre activităţile care a prosperat în pandemie.
Sub titlul „Victimele tăcute: româncele nevăzute, exploatate în comerţul sexual din UK”, jurnaliştii de la The Guardian fac o analiză a fenomenului din care reiese că în ciuda crizei mondiale, a restricţiilor impuse de pandemie, a carantinei totale, traficanţii sexuali au reuşit să prospere.
Profitul acestora a fost de peste 1 milion de lire sterline pe an, per bordel, au constatat jurnaliştii britanici. Practic, pandemia le-a facilitat afacerile, în loc să le stopeze sau înfrâneze, cum s-a întâmplat cu alte activităţi mai mult sau mai puţin legale. Analiza pleacă în urma unei razii efectuate în luna noiembrie de către poliţia britanică într-un bordel din sud-estul Angliei, unde au fost găsite opt românce cu măşti de protecţie şi dezinfectant la intrare. În interior, pereţii erau acoperiţi cu postere imprimate cu mesaje de protecţie anti-COVID, dând impresia la prima vedere a unei afaceri legale. „La prima vedere, nu părea nimic în neregulă. Ulterior, s-a dovedit a fi o adevărată fabrică de făcut bani”, a comentat pe contul său de socializare un jurnalist român stabilit în Londra.
Ancheta poliţiei a scos însă la iveală faptul că bordelul şi femeile din interior erau strict supravegheate de către o bandă de traficanţi care conducea cel puţin alte trei stabilimente în care erau exploatate românce.
„Se estimează că doar una dintre aceste case de prostituţie ar fi adus peste 1 milion de lire sterline în profit în fiecare an”, comentează jurnaliştii.
Potrivit unor statistici privind sclavia din Marea Britanie, numărul victimelor traficului sexual a scăzut brusc în primele luni de pandemie. Specialiştii au constatat însă că activitatea a continuat pentru traficanţii care obţin profituri enorme din exploatarea a mii de femei şi fete, în Marea Britanie.
„Când vine vorba despre criminalitatea sexuală există un model de afaceri extraordinar de eficient care a făcut din Marea Britanie o destinaţie principală pentru traficanţii şi proxeneţii care aduc femei din Europa de Est, în special din România ”, a declarat pentru The Guardian – Cristina Huddleston, specialist în sprijinirea victimelor traficului de persoane, care a fost şi ea prezentă la raid.
„Banii care vin din exploatarea sexuală sunt în afara acestei lumi, pe lângă cei care provin din droguri şi arme de foc, frauda de identitate şi spălarea banilor”, a mai explicat aceasta.
Citeste mai mult: adev.ro/qlyomd