A murit printre straini
DURERE De mai bine de o lunã, trupul unui tânãr husean, Mihai Hondru, mort într-un cumplit accident pe un santier din Londra, zace în morga din Romford si, în ciuda lacrimilor si a durerii mamei sale, o bãtrânã în vârstã de 77 de ani, dar si a strigãtelor de ajutor lansate de prietenii lui, repatrierea trupului neînsufetit pare din ce în ce mai greu de realizat. Vestea cã “Misu”, asa cum îl stiau aproape toti husenii, si-a pierdut viata, strivit de un buldozer, i-a socat pe cei care l-au cunoscut, ca pe un bãiat de o bunãtate si o onestitate, asa cum rar se poate gãsi. Mai mult decât atât, durerea e cu atât mai mare cu cât destinul lui Misu a fost în toti cei 39 de ani ai sãi, unul deloc usor. A avut nesansa sã cunoascã viata dintr-un orfelinat, apoi a fost înfiat de o familie din Husi; a avut însã ambitia sã învete, sã facã o facultate si, prin forte proprii, sã ajungã director de firmã, la un moment dat. Faptul cã, dupã toate acestea, destinul sãu s-a frânt brusc pe un santier din Londra, stârneste celor care l-au cunoscut cu adevãrat, sentimente amestecate de durere, admiratie, respect, compasiune si, în final, neputintã.
CEASUL RÃU! Faptul cã trupul neînsufletit al lui Mihai Hondru nu poate, de mai bine de o lunã de zile, sã fie adus în tarã, amãrãste si mai mult rudele si prietenii acestuia. Motivele pentru care încã se aflã în morga din Romford, se pare cã sunt legate atât de suma de bani foarte mare, necesarã repatrierii, cât si anchetei care s-a declansat în cazul acestei morti. Dintr-un articol publicat de presa din Londra, se întelege cã tragedia s-a petrecut în dimineata zilei de 20 octombrie, la primele ore ale diminetii, pe santierul unde lucra. Un coleg care conducea un boldozer a fãcut o manevrã care l-a luat prin surprindere pe Misu. Într-o fractiune de secundã, el a fost fãcut una cu pãmântul si nicio sansã nu a mai avut…. “Autoritãtile care au anchetat, nu prea au tratat cazul asa cum ar fi trebuit, invocând faptul cã Mihai nu avea calificare pentru munca pe care o presta acolo. Mihai Hondru a venit în Londra în 2008, pentru a câstiga cinstit o bucatã de pâine, ca fiecare român. A avut mai multe joburi, sezoniere, cele mai multe dintre ele în domeniul constructiilor. În urmã cu 3 luni s-a angajat aici. Totul a fost bine pânã pe 20 octombrie… De când s-a întâmplat nenorocirea, stim doar cã cineva din Londra, o persoanã serioasã, a fost împuternicitã sã se ocupe de formalitãti, sã caute solutii pentru ca Mihai sã ajungã în România. Dar se pare cã e mult mai complicat decât am crezut”, a spus Gabriel, un apropiat al lui Mihai.
Prietenii lui Misu fac tot ce pot pentru a-l aduce acasã!
DIN SUFLET Dacã, sã spunem, ancheta s-a mai prelungit cu câteva zile, din ratiuni ce tin de formalitãtile specifice sistemului englez, motivul principal pentru care trupul lui Misu rãmâne încã atât de departe de Husi este legat de costurile repatrierii. Unii spun cã suma ar fi de peste 6000 de euro, iar pentru mama lui Misu, o pensionarã în vârstã de 77 de ani, pretul este imposibil de achitat. Impresionantã a fost însã atitudinea colegilor si prietenilor lui, atât de la Husi, cât si din Londra. Dupã aflarea cumplitei vesti, acestia au fãcut tot posibilul sã facã cunoscute cele întâmplate, sã lanseze apeluri disperate cãtre cei care ar putea ajuta în acest caz si chiar sã cearã suportul unei Biserici Ortodoxe din Londra, pentru a strânge, bãnut cu bãnut, suma necesarã. Din pãcate, se spune cã n-au prea avut suportul Ambasadei din Londra. “Ambasada nu prea vrea sã ne ajute sau nu poate, nu stiu. Fiecare dã câte un euro, doi, dar multumim si atât. Am dat si eu 50 de euro, cã mai mult nu am cum (am 2 copii acasã, la Focsani), dar dau din suflet, pentru Misu. Cã si el mi-a dat mereu, când a fost viu. Dumnezeu sã te ierte, Misu”, scrie pe un forum al românilor din Anglia, Bogdan Petru.
Mama nu crede cã Misu al ei nu mai este! Si-l asteptã, zi de zi, sã vinã acasã! Sã o sune!
Desi Misu a fost un copil înfiat, Paulina Hondru l-a iubit asa cum fiecare pãrinte îsi iubeste propriul copil, iar Misu i-a rãsplãtit toatã dragostea. Ieri, cu ochii în lacrimi, femeia se uita la pozele cu bãiatul ei si nu contenea sã îl laude: “Este cel mai bun copil, cel mai frumos. A învãtat si a fãcut o facultate. Este cuminte si toatã lumea îl laudã, cã e blând si respectuos. Eu mã mândresc cu el. A vrut acum ca sã câstige un pic mai bine, dar de când a plecat, de cel putin douã ori pe sãptãmânã mã suna. Mã întreba ce fac,de ce mai am nevoie. Eu nu cred cã el a murit. Nu este adevãrat! Eu parcã nu cred”, spune bãtrâna, cu ochii înmuiati în lacrimi. “Vedeti acesti doi cãtelusi? Îi iubea ca pe sufletul lui. Si eu le am grijã si le spun cã Misu va veni acasã în curând. Cum sã cred eu cã el a murit? Nu se poate. Eu tot spun cã e o gresealã. Si nu înteleg de ce nu poate ajunge acasã. N-am nicio putere, nu stiu cum sã fac. Mã tot rog de prietenii lui Misu sã îmi spunã vesti. Nu stiu ce va fi. Mã doare cel mai mult cã nu l-am vãzut însurat, sã îi fac o nuntã frumoasã. Vreau sã îl vãd venind din nou acasã…”, plânge femeia, acoperindu-si ochii cu palmele, într-un gest de durere fãrã margini.
