Deputatul PNL Adriana Săftoiu a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că preşedintele partidului, Crin Antonescu, are probleme cu trecutul lui şi nu-şi asumă declaraţii anterioare, în timp ce ea îşi asumă trecutul cu bune şi cu rele.
„Eu cel puţin mi-am asumat trecutul cu bune şi cu rele bune, în timp constat că cel puţin domnul Antonescu are probleme cu trecutul lui şi nu-şi poate asuma declaraţiile din 2006 să le coreleze cu cele din 2011. Între noi doi, eu una mă simt mult mai limpede cu trecutul şi mult mai clară”, a susţinut Adriana Săftoiu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a lansat, vineri, un atac dur la adresa colegei sale de partid, Adriana Săftoiu, după reacţia acesteia la cazul Dan Voiculescu, caracterizând-o drept o „femeie pedistă, (…) moralistă second-hand” care scoate „ţipete ascuţite”.
„Ţipete ascuţite scoate şi doamna Săftoiu. Altă femeie pedistă, actualmente PNL, moralistă second-hand achiziţionată pe vremea Dinu Patriciu şi Călin Popescu-Tăriceanu sau invers, n-are importanţă. Doamna Săftoiu îmi spune mie că trecutul contează, că să vezi. Nu mai spuneţi doamna Săftoiu, mie îmi spuneţi? Dumneavoastră îmi spuneţi? Trecutul contează. Poţi să spui că nu contează? Nu poţi”, a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă.
Potrivit unui cotidian central, deputatul liberal Adriana Săftoiu a cerut liderilor partidului să aplice aceeaşi „judecată” conservatorului Dan Voiculescu precum fostei liberale Monei Muscă, nevoită să demisioneze din PNL după o decizie de poliţie politică a CNSAS.
„Aş aminti atitudinea foarte tranşantă a domnului Antonescu din 2006 în cazul Monei Muscă. Spunea atunci că nu e nevoie de verdictul unei instanţe, că este suficient un angajament şi un nume conspirativ ca nume de cod, ca doamna Mona Muscă să plece din PNL”, a spus Săftoiu.
AGERPRES.ro