Omul de afaceri Adrian Sârbu rămâne în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile, după ce judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție i-au respins miercuri contestația.
Pe 3 martie, Curtea de Apel București a decis prelungirea mandatului de arestare preventivă pe numele lui Adrian Sârbu, acesta a făcut contestație, respinsă însă definitiv miercuri de Curtea supremă, potrivit Agerpres.
Adrian Sârbu se află în arest preventiv din data de 4 februarie, fiind pus sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la evaziune fiscală (două acte materiale), spălare de bani (două acte materiale) și instigare la delapidare.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/adrian-sarbu-ramane-in-arest-preventiv_207485.html#ixzz3U4kL1MgB