spot_img
spot_img
1.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Adrian Pãunescu, omagiat la Suletea

- Advertisement -

Cu ocazia împlinirii unui an de la moartea marelui poet Adrian Pãunescu, elevii din Suletea au participat la un simpozion de omagiere, actiune petrecutã la sfârsitul sãptãmânii trecute. Audienta, compusã în mare parte din elevii de la scoala din localitate si cadrele didactice, au avut astfel ocazia sã asiste pe perioada a douã ore, la un recital de poezie de cea mai bunã calitate, însotit, de multe ori, de acordurile cântecelor puse pe versurile nemuritorului poet, cântece, marea parte a lor, neauzite de tânãra generatie. Poeziile au fost interpretate chiar de elevi, în timp ce, pentru acompaniamentul muzical, pe lângã fotoproiectorul video, si-au adus aportul cadrele didactice din comunã. “Pentru noi, cadrele didactice, care am fost martori la fenomenul numit <<Cenaclul Flacãra>>, a fost un moment de aducere aminte, dar pentru copii a fost ceva deosebit. Trebuie sã remarc faptul cã actuala generatie parcã are mai mare aplecare cãtre învãtãturã, dar si cãtre culturã, pentru cã nu cred cã acum câtiva ani ar fi fost posibil ca audienta sã urmãreascã cu atâta rãbdare si pasiune un recital de poezie de o asemenea facturã, cum a fost cazul sãptãmâna trecutã. Acest lucru ne impulsioneazã sã organizãm si pe viitor astfel de evenimente, pentru a da ocazia tinerilor elevi sã se familiarizeze cu adevãratele opere ale culturii românesti”, a declarat prof. Silviu Popa, directorul cãminului cultural din Suletea, unul dintre organizatorii simpozionului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.