COMEMORARE… Într-o casã micã, bãtrâneascã, din satul Sauca, comuna Laza, o mamã se pregãteste sã facã sarmale. Le va împãrti azi, la cimitirul din sat, unde va face al 29-lea parastas de când Revolutia i l-a luat pe cel mai mare dintre copii. Adrian Nedelea a murit în Bucuresti, pe 22 decembrie, împuscat în cap. La intrare, glontul a lãsat o urmã mai micã decât o monedã de un ban. La iesire însã, cartusul parcã a explodat, lãsându-l pe bãrbat fãrã aproape jumãtate de cap. Fusese împuscat de un lunetist, cu o puscã cu teavã ghintuitã. Revolutia românã din decembrie 1989 are, dincolo de meritul de a da jos un regim totalitar, un bilant tragic: peste 800 de morti si 2100 de rãniti, multi dintre ei din judetul Vaslui.
Magdalena Nedelea si-a învãtat bãiatul sã fie ascultãtor si sã nu judece pe altii. I-a fost greu când cel mai mare fiu al ei a plecat la Bucuresti, însã a înteles cã e singura cale ca el sã se realizeze ca om. “Adrian a fãcut profesionala la Bucuresti. Am avut noroc de un frate de-al meu, stabilit acolo, care l-a luat sub aripa lui. Pe atunci, încã din scoalã ti se dãdea un contract de muncã. A prins loc la Uzina “23 august”. Era forjor tratamentist. Mai avea un an si termina profesionala. Mi-a zis <<mamã, mai stau un an la muncã în Bucuresti si apoi mã întorc acasã>> Voia sã se retragã la Vaslui, sã-si caute de muncã pe aici”, spune Magdalena Nedelea, mama lui Adrian. Femeia a fost si încã mai este o luptãtoare. Viata i-a oferit si bucurii, dar si foarte multe greutãti. În timp ce Adrian era în armatã, tot la Bucuresti, sotul ei a suferit un accident în urma cãruia si-a pierdut un picior. “A lucrat ca paznic la Bebe Rusu , în Zona Industrialã. În fiecare zi fãcea naveta cu bicicleta. Pânã a fost cãlcat de o masinã de politie care cãra detinuti. A fost vina lor, dar n-au plãtit nicio despãgubire. M-au pândit când am plecat de acasã si l-au pus pe sot sã dea iscãliturã cã nu are pretentii. Asa e lumea, dar Dumnezeu e sus si le vede pe toate”, îsi mai aminteste femeia.
“Ei mi-au spus cã bãiatul meu e bolnav, eu stiam cã e mort”
Magdalena are imaginea lui decembrie ’89 de parcã ar fi fost ieri. “În iarna aia m-a sunat frate-miu sã mã întrebe dacã îmi trimite pachet pe Adrian, pentru cã urma sã vinã acasã. Înainte nu erau telefoane cum sunt acum. Suna de la Bucuresti la primãria de aici, apoi venea un angajat al primãriei si te chema la telefon. Am zis sã nu-mi trimitã nimic, dar nici bãiatul meu nu mai venea acasã. Dupã vreo trei zile de asteptare am vãzut doi bãieti de pe aici, care si ei munceau în Bucuresti. I-am întrebat dacã Adrian al meu n-a venit cu ei. “N-a venit, tanti, s-o fi dus pe la nenea Mihai (n.r. fratele mamei)”. Dar pe unul din acei bãieti am vãzut hainele copilului meu. Geaca de blugi, puloverul. Am zis cã poate n-or fi chiar ele, cã hainele mai seamãnã unele cu altele. Dupã trei zile m-am dus la Vaslui. Fix atunci îl îngropau pe bãiatul doamnei Ioanesei, mort si el la Revolutie. Am simtit o loviturã puternicã în inimã. Aveam o presimtire, dar nu stiam de ce. Când m-am întors acasã, Politia era la poarta mea. Doi agenti m-au întrebat dacã îl cunosc pe Cimpoiesu Mihai, adicã pe frate-miu. El dãduse înainte telefon la Politie sã le spunã sã mã ia mai pe departe, sã nu-mi dea vestea direct. Mi-au zis “doamna Nedelea, bãiatul matale e bolnav rãu, internat într-un spital”. Le-am spus cã nu e adevãrat, cã bãiatul meu e împuscat. Atât am zis. Presimtirea asta am avut-o. Dupã câteva momente de liniste si ei au recunoscut cã Adrian a murit. Bãrbatul meu, când a auzit, a pus mâna pe cutit de supãrare. A început sã plângã cã bãiatul lui mai mare a fost omorât de hotii ãia din fruntea tãrii. Eu am cãzut jos, nu mai stiam ce-i cu mine. La aproape o jumãtate de orã vine cineva la primãrie sã mã cheme la telefon. Era fratele meu de la Bucuresti. Mi-a spus sã-mi iau sotul si împreunã sã mergem la Bucuresti cã l-a gãsit pe Adrian la morga Spitalului Militar.”
Împuscãturi si sânge peste tot
Rãpusi de vestea mortii fiului lor, Magdalena si Ion Nedelea au plecat a doua zi la Bucuresti, pentru a-l lua si aduce acasã pe Adrian. “Am plecat joi seara si am ajuns la Bucuresti vineri dimineata. A fost cel mai greu drum din viata mea. N-am închis un ochi toatã noaptea. Numai în pielea unei mame care merge sã-si vadã copilul mort sã nu fii! Când ne-am dat jos din tren, se auzeau pocnituri de peste tot, era numai sânge pe stradã. Am ajuns la morgã. Copilul meu zãcea acolo, împuscat în cap. Urma glontului era foarte micã prin fatã, abia se vedea. Prin spate i-a fãcut o gaurã mare, cât pumnul. Se spunea cã a fost omorât de lunetisti. În ziua aceea, uzina la care lucrase ne-a dat masinã cât sã-l ducem la garã. De acolo l-au urcat într-un vagon marfar, alãturi de un alt bãiat care a fost omorât în zilele alea. Ãstãlalt era din Râmnicu Sãrat. Le-am zis cã eu stau lângã sicriu, la bãiat, nu-l pot lãsa singur. Nu m-au lãsat pentru cã era foarte frig. Din garã de la Vaslui l-a luat o masinã a Armatei care l-a adus acasã. Pe 2 ianuarie l-am înmormântat. Moartea lui Adrian a fost cea mai grea încercare pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Nu stiu cum am reusit sã trecem peste ea, probabil tot cu ajutorul Lui”, a mai declarat Magdalena Nedelea, mama tânãrului vasluian mort în decembrie 1989. Numele lui Adrian Nedelea stã scris azi pe Monumentul Eroilor din fata Primãriei Laza, dar si pe monumentul de lângã fosta uzinã “23 august”, dedicat tinerilor care s-au jertifit pentru ca noi toti sã avem un viitor mai bun. Judetul Vaslui are mai multi tineri morti la Revolutie, pe care Biserica îi comemoreazã în fiecare an. La fel se va întâmpla si azi, la cimitirul din Laza, acolo unde Primãria, preotii si toti cei care l-au cunoscut pe Adrian vor aduce un pios omagiu bravului erou.
Ion Iliescu, acuzat oficial de crime împotriva umanitãtii în Dosarul Revolutiei
La 29 de ani de la Revolutie, fostul presedinte Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus si Emil (Cico) Dumitrescu au fost inculpati în Dosarul Revolutiei. Procurorii au retinut cã, dupã înlãturarea lui Nicolae Ceusescu, s-a creat în mod intentionat o “psihozã teroristã” care a dus decesul a peste 800 de persoane si rãnirea a peste 2.100. Dupã 22 decembrie s-au tras peste 12,6 milioane de cartuse.
