TRISTETE MARE… Astãzi, Ioan Mancas pleacã pe ultimul drum, condus de mii de vasluieni, care-l vor plânge amarnic pe marele istoric si om de culturã. La ora 11.30, sicriul cu trupul neînsufletit al fostului director al Muzeului Judetean va fi scos de la sala « Arta », acolo unde a fost depus în ultimele zile, si pe lângã care au trecut sute de cunoscuti, amici sau prieteni, pentru a aduce o floare sau a aprinde o lumânare. Sala « Arta », pe care Mancas o pãrãseste astãzi, este locul în care acesta a participat la zeci si zeci de vernisaje, lansãri de carte, expozitii, având pentru fiecare dintre cei care intrau în acest spatiu de culturã câte o vorbã de duh. Începând cu ora 12.00, la biserica « Adormirea Maicii Domnului », va începe slujba de pomenire a omului de culturã, dupã care va fi condus pe ultimul drum, la locul de veci, în cimitirul « Eternitatea ». Vor veni, pe acest ultim drum de pe Pãmânt al celui care a fost Ioan Mancas, multi, multi prieteni, din toatã tara, care-si vor lua adio de la marele dispãrut. Rãmas bun, domnule profesor !
În 1999, la editura “Publirom”, sub egida Primãriei Vaslui, a fost publicat un volum, “Cronica Vasluiului”, care contine monografii ale oamenilor, cunoscuti sau mai putin cunoscuti, personalitãti si oameni care, localnici ori din afara judetului, si-au pus amprenta asupra Vasluiului. Printre toate aceste personalitãti, Ioan Mancas îsi aflã si el locul, asa cum meritã: “Mancas Ioan (nãscut la 20 iulie 1951, în municipiul Bârlad), om de culturã, istoric. A urmat scolile generale nr. 1 si 2, Liceul Gh. Gheorghiu Dej (cum se numea pe atunci), în urbea natalã. Absolvent al Facultãtii de Istorie-Filozofie a Universitãtii Al. I. Cuza din Iasi (1974). Dupã o scurtã perioadã de învãtãmânt, la Scoala Sãlceni, comuna Tutova, este repartizat la Muzeul Judetean Vaslui unde, alãturi de alti specialisti, a pus bazele institutiei si expozitiei de bazã existente si azi. Perioada de activitate si preocupãrile sale se reflectã stiintific în tematici si expozitii organizate, cercetãri, studii si comunicãri din domeniul istoriei moderne si contemporane publicate în presã, în revistele de specialitate, contribuind la înfiintarea revistei muzeului “Acta Moldaviae Meridionalis”. Din 1980 si pânã în 1988, a fost inspector la Comitetul de Culturã si educatie Socialistã a judetului Vaslui (domeniile muzee, artã, carte, cinematografie), din 1988 pânã în 1991, a fost directorul Întreprinderii Cinematografice Judetene, iar din 1991 si pânã în 1997 a fost consilier teritorial sef al Inspectoratului pentru Culturã al judetului Vaslui. De la 1 ianuarie 1998, este numit directorul Muzeului Judetean “Stefan cel Mare” Vaslui. Contributii deosebite la organizarea si desfãsurarea multor activitãti si actiuni traditionale de anvergurã nationalã si internationalã, între care Festivalul de umor “Constantin Tãnase”, simpozionul interjudetean de istorie “Acta Moldaviae Meridionalis”, conturând un bogat program cultural-artistic si de educatie esteticã, fecund, respectat si apreciat ». Putin, prea putin fatã de contributiile aduse la pãstrarea identitãtii acestui judet moldav de cãtre cel care astãzi ne pãrãseste. Din pãcate, în urmãtoarele lucrãri dedicate oamenilor de culturã si artã din judetul Vaslui, în dreptul numelui sãu va apãrea simplu : Ioan Mancas – 20 iulie 1951 – 29 martie 2011.
“Dacã as putea face ceva sã-l aduc înapoi, as face-o!”
“Ioan Mancas mi-a fost cel mai bun prieten, ne cunoastem de mai bine de 30 de ani si am împãrtit împreunã si clipele bune si cele mai putin bune. Am lucrat împreunã foarte multã vreme, încã din anii ’80 am colaborat cu el la diferitele manifestãri, spectacole, vernisaje, festivale care s-au tinut la Casa de Culturã “Constantin Tãnase” sau la Muzeul Judetean. A fost un om extrem de util judetului, care si-a pus amprenta asupra culturii si istoriei Vasluiului. Cel putin în ceea ce priveste Festivalul de umor “Constantin Tãnase”, cred cã cea mai prolificã si mai frumoasã perioadã a acestei manifestãri se leagã de numele lui Mancas. A fost tot timpul lângã mine, cu sfatul, cu puterea lui de muncã si cu vorbele sale hâtre si-i voi simti lipsa de-acum înainte. La vârsta lui, mai avea încã multe de oferit, chiar si în ultima vreme, bolnav fiind, s-a implicat în toate actiunile, cu puterea si dorinta unui tânãr. Orice superlativ as avea atunci când as vrea sã-l descriu, nu cred cã ar fi destul. Sunt devastat de pierderea lui, cred cã nici pentru fratele meu sau pentru oricine altcineva n-as fi suferit la fel de mult” – Emil Rãscanu, directorul Casei de Culturã “Constantin Tãnase” Vaslui
