spot_img
spot_img
4.8 C
Vaslui
22-mart.-2025

Adevăratul motiv al demisiei deputatului Teslariu: i s-a acrit de Georgescu. Avem conținutul documentului!

- Advertisement -

ABUREALĂ… Inițial Anamaria Gavrilă, președinta POT, a spus că deputatul vasluian și-a dat demisia din cauza presiunilor sistemului mafiot. Probabil, n-a înțeles bine pentru că în demisia adresată acesteia, este scris cu totul altceva. “Partidul s-a transformat într-o anexă a lui Georgescu și a discursului său deloc coerent și bazat pe o lipsă acută de logică elementară”, a explicat Andrei Teslariu. Acesta a mai acuzat-o pe președinta partidului că ia decizii “de capul ei” fără a se consulta cu colegii din partid, punându-i pe aceștia în situații penibile.

ALBA-NEAGRA… Deși, nu era nevoie, având în vedere istoricul recent, Anamaria Gavrilă a mai bifat un moment penibil, mincinos și incoerent. S-a datorat demisiei, într-un moment cât se poate de delicat, a deputatului vasluian Andrei Teslariu. Pentru a minimaliza pagubele de imagine, președinta POT a încercat să manipuleze acest moment declarând că acesta a fost nevoit să demisioneze presat fiind de sistemul mafiot. Între altele, dovada implicării sistemului a fost chiar materialul apărut în Vremea Nouă, cel în care am anunțat demisia deputatului din partid. Este evident că logica doamnei Gavrilă este atât de subtilă încât nu a putut fi identificată. La fel de evident este faptul că a mințit cu bună știință pentru că în momentul în care scria acele aberații avea în față demisia scrisă a deputatului Teslariu, demisie în care sunt clar explicate cu totul alte motive. 

Iată conținutul demisiei. Andrei Teslariu nu pomenește de “sistemul mafiot” care l-a “înfrânt”, ci de toxicitatea relației partidului cu Georgescu

DEMISIA… Ca să fie mai clar imensa diferență dintre declarația președintei și declarația deputatului, redăm demisia acestuia. Orice om care cunoaște limba română poate fi complet lămurit, mai puțin, se pare, doamna Gavrilă!

„Doamnă Președinte, subsemnatul Andrei – Ionuț Teslariu, membru al Partidului Oamenilor Tineri și al grupului parlamentar POT, vreau să vă aduc la cunoștință demisia mea din partid și din grupul parlamentar începând cu data de 19.03.2025.

Intrarea mea în politică a avut drept scop implicarea în promovarea unui partid conservator moderat (cum nu avem momentan în România și care ar fi putut coagula minim 20-30% din electorat), un partid în care să pot coopta cât mai mulți oameni din zona de antreprenoriat sau din alte categorii profesionale, din Vaslui și din țară, și alături de care să vin cu idei și propuneri care să fie discutate și implementate la nivel local și național.

Din păcate alegerea apropierii de Călin Georgescu a însemnat o poziționare deloc moderată în zona conservatoare și i-a îndepărtat treptat pe toți cei care mi se alăturase (chiar și numai în discuții și idei pentru că public au preferat sa rămână în umbră pentru a nu le fi afectate afacerile), unii imediat, alții după ce au văzut că această asociere se menține și chiar ne-a transformat într-o anexă a lui Georgescu și a discursului său deloc coerent și bazat pe o lipsă acută de logică elementară.

Am tot sperat la o îndreptare a lucrurilor, la faptul că ne vom concentra pe activitatea parlamentară. Din păcate această activitate a trecut în plan secund și ne-am aruncat într-o luptă pentru care nu suntem deloc pregătiți: președinție și/sau guvernare. Mi-a plăcut ideea că trebuie să ne alegem luptele pe care le ducem, însă din punctul meu de vedere nu aceasta era alegerea corecta ci consolidarea partidului și o activitate parlamentară care să conteze”, scrie deputatul Teslariu în demisia sa.

La propunerea de revocare a lui Bolojan s-au dus și cei cîțiva oameni care mai rămăseseră alături de mine după asocierea cu Georgescu”

IMPOSIBIL… “Deasemenea, consider o deviere de la ceea ce am fost înainte de parlamentare faptul că deciziile importante de ordin politic se iau fără consultarea măcar a parlamentarilor, dacă nu a tuturor membrilor. Toate aceste decizii ne influențează și pe noi foarte tare atunci când ajungem în teritoriu și trebuie să explicăm oamenilor care e logica lor. De exemplu, la propunerea de revocare a lui Bolojan s-au dus și cei cîțiva oameni care mai rămăseseră alături de mine după asocierea cu Georgescu. În concluzie, ori partidul a luat-o într-o direcție care nu mă mai reprezintă, ori așteptările mele erau unele greșite. În oricare din variante, rămânerea mea în acest proiect este imposibilă. Stresul creat în ultima vreme prin aceste schimbări nedorite de mine mă fac total neproductiv și imi agravează starea de sănătate si probabil mă va duce către un mandat fără vreo realizare notabilă.

Dacă nu eram singur pe liste și ar fi adus un plus demisia mea din Parlament, aș fi făcut-o fără vreo ezitare, dar în situația actuală voi încerca, așa cum o să consider eu, să aduc un plus în societate prin această responsabilitate primită de la oameni, care cel mai probabil va fi singura. Vă mulțumesc pentru tot, rămâneți niște oameni pe care îi apreciez pentru implicare și dăruire, însă se pare că viziunile politice ne sunt diferite. Mult succes în ceea ce vă propuneți și vă asigur că dacă propunerile POT îmi sunt pe plac, vă voi acorda votul meu în continuare”, a mai scris Teslariu în motivația demisiei sale

Versiunea fantasmagorică a președintei Anamaria Gavrilă despre demisia lui Teslariu. Se vede de la o poștă amatorismul președintei POT

Redăm încă o dată declarația Anamariei Gavrilă, pentru a o pune în antiteză cu ce scrie Teslariu în demisia sa, tocmai pentru a arăta amatorismul politic de care dă dovadă șefa pot “Demisia deputatului POT Andrei Teslariu nu este întâmplătoare. Este o victimă a sistemului mafiot.

Andrei însă are o firmă de proiectare și a avut contracte cu administrația locală, contracte unde din motive politice i-au fost blocați banii. Se pot verifica aceste contracte, dacă și când s-au făcut plățile.

Dovadă că acest sistem mafiot din partea PNL stă în spatele demisiei este că la nici o oră după ce și-a anunțat demisia către partid, un articol a apărut în presa locală care aparține de PNL și care anunța cu sunete și trâmbițe demisia lui.

Acesta este sistemul politico-mafiot cu care ne luptăm la nivel de țară și care a început să ia oamenii la ochi peste tot. Fiecare om din primării a devenit agent de urmărire pentru cetățeni. Cetățeniii sunt urmăriți peste tot – cu cine vorbesc, la ce fel de postări dau like-uri și cu cine se văd. Sunt apoi luați unul câte unul și cumpărați, șantajați sau amenințați.

La nivel local, cetățenii sunt vulnerabili pentru că desfășurarea activității lor depinde de asta – de la pierderea locului de muncă, la autorizații și autorizări de construcții, etc. – toate sunt instrumente de șantaj și amenințare a sistemului asupra cetățenilor. Sunt sute de cazuri care ne-au fost doar până acum semnalate.

Așadar, ne vom asigura că Andrei primește în continuare tot ajutorul nostru pentru a trece prin aceste situații și nu vom lăsa pe nimeni în urmă. Andrei este doar un simbol al victimelor sistemului mafiot a cărui pradă cad cetățenii nevinovați”, a scris într-o postare pe FB, Anamaria Gavrilă.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. În funcție de interesul personal toți se erijează în salvatorii națiunii.Înjgheabă câte o grupare numită partid la care care adera cei neinformați,sau care pun botu la vrăjeală,bașca alții mai și cumpără locurile,precum oierul renumit. Așa ajung toate caricaturile să facă legi în parlament.Cum să crească bunăstarea românului sau respectul în lume!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.