spot_img
spot_img
2.8 C
Vaslui
24-ian.-2025

Adda a aflat de ce boli suferă, după ce a fost diagnosticată greșit un an și jumătate: Urmează o perioadă de luptă și tratament agresiv

- Advertisement -

După un an și jumătate de incertitudine, drumuri la nenumărați medici și suferință fizică și emoțională, Adda a reușit să afle care sunt bolile de care suferă și care i-au pus sănătatea în piuneze. Diagnosticul primit de curând nu este deloc unul ușor, căci pentru vindecare, solista care împlinește 30 de ani în câteva săptămâni are de parcurs un drum greu, întins pe mai mult de un an.

Adda a decis să joace cartea sincerității și să le spună admiratorilor ei prin ce trece. De când viața i s-a schimbat, artista a postat deseori pe Instagram pașii prin care a trecut și lucrurile pe care le-a aflat. Inițial diagnosticată cu alergii, dermografism și intoleranță la histamină, Adda a trebuit să țină un regim alimentar strict, însă nu a scăpat de probleme, ba chiar au apărut și altele, inclusiv paralizia temporară a unor părți ale corpului. După multe alte investigații, aceasta a ajuns la un diagnostic, două afecțiuni transmise de la animale la oameni, infecții cu Borelioza și Bartonella, cunoscute mai ales ca boala Lyme și boala ghearelor de pisică. Acestea sunt cauzate de paraziți și bacterii ce vin de cele mai multe ori de la căpușe, țânțari, ploșnițe sau dacă animalele purtătoare de astfel de bacterii intră în contact cu oamenii prin zgârieturi, salivă sau mușcătură…https://www.profm.ro/stiri/adda-a-aflat-de-ce-boli-sufera-dupa-ce-a-fost-diagnosticata-gresit-un-an-si-jumatate-urmeaza-o-perioada-de-lupta-si-tratament-agresiv-131203

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.