spot_img
spot_img
-0.3 C
Vaslui
22-nov.-2024
spot_img
spot_img

UPDATE: VIDEO | Au trecut 5 ore de la terminarea slujbei de sfințire a Catedralei din Vaslui, iar credincioșii încă fac o coadă de un kilometru, pentru a intra în Altar (FOTO)

- Advertisement -

UPDATE: CREDINȚĂ… Dacă la slujba de sfințire a Catedralei din Vaslui au fost 10.000 de oameni, vasluienii nu se lasă și formează cozi de sute de metri, așteptând să treacă prin altarul proaspăt sfințit. La ora 17,00, coada era până la sensul giratoriul de la Găzărie, iar trotuarul plin. La rând erau câteva mii de oameni, care așteptau, pioși, să vadă ctitoria și să treacă prin Sfântul Altar. Familii – bărbați, femei și copii – așteptau cuminți să le vină rândul. Șeful Jandarmeriei Vaslui, colonelul Cătălin Bărbuță, a declarat reporterilor Vremea Nouă că evenimentele de astăzi s-au petrecut fără incidente, într-o liniște desăvârșită.

„Ne așteptam să vină mai multă lume la slujba de sfințire, estimam în jur de 20.000 de persoane, dar iată că vasluienii de abia acum vin să vadă biserica. Uitați-vă și dumneavoastră unde este coada. Noi am organizat cordonul exact ca la pelerinajul Sfintei Paracheva și vedeți și dumneavoastră că totul se desfășoară normal, iar rândul merge destul de repede. Până la urmă, cred că, per total, numărul oamenilor care au venit la eveniment vor depăși 20.000, așa cum se așteptau inițial și organizatorii”, a declarat colonelul; Cătălin Bărbuță, șeful Jandarmeriei Vaslui.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Transmisiune live de la slujba de sfințire a Catedralei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vaslui

Câteva de enoriași au fost prezenți astăzi la sfințirea Catedralei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vaslui. Printre aceștia, s-au numărat și regizorul Corneliu Porumboiu, fiul ctitorului Adrian Porumboiu.

Înainte de Sfânta Liturghie, a avut loc sfințirea Catedralei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vaslui. Unul dintre momentele speciale a avut loc la Sfânta Masă, simbolul ieslei şi al mormântului Mântuitorului, dar şi al Cinei cea de Taină. Aici s-au desfășurat mai multe momente: lipirea pe stâlpi de piatră cu amestec de ceară și sacâz, spălarea Sfintei Mese cu apă, apoi cu vin și apă de trandafir, ungerea ei cu Sfântul Mir în chipul crucii etc. La final, toţi enoriașii prezenţi – bărbaţi, femei şi copii – au trecut prin Sfântul Altar, acesta fiind singurul moment, de altfel, când femeile au voie să treacă pe acolo. Cu toții s-au închinat şi au sărutat Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce.

 

Ziarul Vremea Nouă transmite live slujba de sfințire a Catedralei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vaslui.

Slujba este oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

Reamintim că traficul rutier este închis pe străzile Traian, Spătar Nicolae Milescu, Racova, George Enescu, în zona din proximitatea manifestării.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri