Actriţa Stela Popescu are începând de miercuri o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului pentru întreaga carieră.
În cadrul evenimentului de decernare, steaua comediei româneşti a primit şi o „stea din aur” iar primarul generaal al Capitalei, Sorin Oprescu, i-a înmânat actriţei „Placheta Bucureştiului” pentru merite deosebite în slujba teatrului şi filmului românesc.
„Salutându-vă pe dumneavoastră, doamna teatrului românesc, cu respect şi admiraţie, vă rog să primţi acest semn din partea Primăriei Generale a Capitalei, de fapt un dar din partea cetăţenilor acestui oraş care vă iubesc şi vă admiră”, a spus primarul general.
Stela Popescu a mulţumit celor care i-au trasat drumul, în primul rând părinţilor săi, profesorilor, dar şi publicului. „Sunt convinsă ca orice artist din România că acest punct de aici va deveni unul important, pentru că şcoala de teatru din România este una din primele trei şcoli de teatru din lume. De aceea vă cer să o sprijiniţi. Poporul român are mult talent: să-l preţuiţi”, a spus Stela Popescu.
Prietenul ei de o viaţă, actorul Alexandru Arşinel, a rostit la rândul său o alocuţiune: „Stela Popescu, de când s-a născut, a fost condamnată să ajungă stea. Însuşi numele pe care îl poartă i-a dat mai multe direcţii în viaţă. Stela Popescu este o stea a teatrului românesc, a teatrului de revistă. Încă de mult, ea şi-a câştigat această calitate prin voinţa celui mai mare critic al actorilor, cei pentru care noi muncim o viaţă întreagă: publicul spectator”.
Primarul general Sorin Oprescu a anunţat că următoarea stea de pe Aleea Celebrităţilor va fi dedicată actorului Marin Moraru.
Au ţinut să fie alături de Stela Popescu actorii Nae Lăzărescu, George Ivaşcu, Iurie Darie, Ion Dichiseanu, Marin Moraru, George Mihăiţă.
AGERPRES.ro