spot_img
spot_img
1.9 C
Vaslui
03-dec.-2024
spot_img

Actorul Mihai Călin, despre lecția primită după ce a ratat admiterea la facultate: „Elevilor ar trebui să li se vorbească și despre eșec”

- Advertisement -

Într-un interviu pentru Școala 9, actorul Mihai Călin spune că elevilor nu ar trebui să li se prezinte doar exemple de oamenii de succes, școala ar trebui să abordeze și eșecul, să-i învețe pe copii să-l gestioneze corespunzător.

Pe actorul Mihai Călin (52 de ani) îl interesează sistemul educațional din România ca pe orice părinte care își ghidează copilul prin anii de școală. Spune însă că pune mare preț pe curiozitate și pe dezbatere, valori care nu sunt cultivate așa cum ar trebui în sistemul de stat. Își încurajează, astfel, fiul să gândească independent și să vorbească totuși neîntrebat.   Crede că, în formarea unui elev adaptat vremurilor, școala trebuie să-și unească forțele cu sistemul cultural și cu experții în psihologie. Astfel, pot fi combătute multe dintre neajunsurile prezentului: bullyingul, analfabetismul și abandonul școlar, precum și nașterile la mamele minore. În discuția cu Școala 9, Mihai Călin își amintește și despre anii de școală, când și-a descoperit dorința de a face teatru, dar și teama de a pica admiterea la facultate. Vorbește despre lecturile care îi umpleau timpul liber, despre lipsa de tact a unor dascăli și despre presiunea la care era supus un elev bun la învățătură. Toate acestea au trecut și de la toate a primit câte o lecție.
Citeşte întreaga ştire: Actorul Mihai Călin, despre lecția primită după ce a ratat admiterea la facultate: „Elevilor ar trebui să li se vorbească și despre eșec”

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.