spot_img
spot_img
-0.9 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Acțiune Roadpol-Speed a polițiștilor vasluieni, sprijiniți de colegii de la Bacău

- Advertisement -

ACȚIUNE… Timp de trei zile, polițiștii vasluieni, ajutați de colegii din cadrul Serviciul Rutier Bacău, au pus în practică, la nivelul întregului județ, acțiunea ROADPOL-SPEED, acțiune ce a vizat, în principal, depistarea șoferilor care calcă prea tare pedala de accelerație. La finalul acțiunii, în cadrul căreia au fost folosite 11 aparate radar, au fost aplicate sancțiuni de peste 360.000 de lei, au fost reținute 93 de permise de conducere și întocmite două dosare penale. „În perioada 5 – 7 august 2024, la diverse intervale de timp, peste 80 de polițiști, din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică, au derulat activități în cadrul acțiunii ROADPOL – SPEED, derulată la nivel național, pentru creșterea siguranței rutiere. Marți, 6 august 2024, polițiștii din Vaslui au primit sprijinul colegilor din cadrul Serviciului Rutier Bacău, în intervalul orar 18.00 – 20.00. În urma filtrelor rutiere instituite, unde au fost folosite simultan, în medie, câte 11 aparate radar, au fost aplicate 428 de sancțiuni contravenționale, din care 302 pentru depășirea limitelor legale de viteză, în cuantum total de peste 362.650 de lei, fiind constatată și săvârșirea a două infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Totodată, au fost reținute 93 de permise de conducere, dintre care 75 pentru depășirea limitei legale de viteză precum și 16 certificate de înmatriculare”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui. De reținut este și faptul că, în perioada 5-11 august se desfășoară acțiunea SPEED destinată verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă. Polițiștii rutieri acționează cu prioritate pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotare.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

23 COMENTARII

  1. Oare cum este sa fii atat de hater „heităr”, ca sa scriu si pentru cei veniti din „Anglea”, cand in tara ta adoptiva iti parchezi „bemveul” in fata flat-ului de 20mp si circuli cu metroul sau cu bus-ul ..nu de alta dar daca te opreste politia in trafic nu te duce creierasul nici macar sa te certi cu politistul..si veniti in romania sa va dati in stamba cu ai nostri ..si daca ar fi doar cu politistii. Oare de ce nu invatati acolo si din comportamentul oamenilor printre care traiti ?
    Respect diaspora, si mai ales pe cei veniti din Italia, Spania, Germania .. se pare ca sunt mai civilizati , dar na..ei sunt din UE.. dar cei veniti din Anglea ..parca ati calcat in kktul lui Charles frati-ware.. sedeti mai pe curul vostru si lasati arfele de Andrew Tate .
    Dar ce sa zic …in tara in care idolatrizam pe Uraganul si pe Babasha de ce nu am accepta si aceste „valori”, hrrrrrr
    P.S. Am avut permisul suspendat de 6 ori si doar pentru viteza ..si in continuare apreciez politistii care isi fac treaba
    politistul e la fel de hulit in toata lumea …dar cand gresesti ia si plateste ..ca asa e in tenis . Dar nu-i apreciez niciodata dar le multumesc alora care au pus botul la 50-100 euro cand ma prindeau cu 200 km/h..ironia sortii
    Ia mergi tu in limitele legale si cu respectarea turor normelor si o sa vezi ca nu te opreste nimeni , caci au si ei metehnele lor ..nu au chef de treaba, clar… caci stau pe insta si tiktok cu pitipoancele care iubesc uniformele
    Suntem o natie de hateri (se citeste „heită:)”…))))))) si ne place sa ne uitam in „ögrada” altuia (asa se spune la Munteni si la Valeni) :))
    Si voi, diasporenii in loc sa schimbati mentalitatea sarakiilor ramase acasa ..veniti si le prezentati alte valori ..marlaneala cu fake dsq2, LV si altele ..BTW… armani, boss, karl-sunt haine de mers la munca acolo de unde veniti voi ..asa ca nu va mai etalati fake-urile ..caci unii dintre noi ne kkm pe ele.
    Poate avem si noi frustrarile noastre .. ca facem juma de ora pana la serviciu din cauza cazanelor voastre cu volanul in sant ..dar am zis ca nah…strang si ei banuti saracii, cate 10 luni pe an sa puna combustibil sa ajunga la familiile lor ..dar sa te „tragi „cu un cazan de beemveu prin centrul orasului ..poate poate te vede careva cat esti tu de smeker… sau sa mananci pizza cat roata carului ..tu care vii din Anglea …unde ai invatat scoala „vetii”…..vorba lui Tataie …da-te ma in plm
    in final va doresc sa marsaluiti linistiti prin Ungaria, Austria…ooo Austria…sa nu uitati sa va certati cu militienii acolo…:)))) si la Dover sa declarati sunca, carnatii si branza de oaie
    Fluidizare trafic …. da.. ar mai merge niste sensuri unice .. dar este alta discutie ..,sa plece diasporenii ..incepe scoala … si tot traffic jam o sa fie …asa se scrie in Anglea?:))))))
    Sa speram ca noul primar va avea viziune asupra acestui aspect
    Hai ca va las … ca vine seful si ma vede ca scriu si imi mareste salariul:)))) … dar mai revin eu asupra diasporenilor , nu toti, ci doar asupra marlanilor .. cum v-am mai zis…stati pe burta … cu figurile …mai pohales ..mergi in plm in Anglea ta ..si fa-ti mendrele in fata la Buckingham

  2. Oare cand o sa auzim de o actiune de fluidizare a traficului in intersectii , de ridicare a masinilor oprite pe locuri de handicap sau in locuri interzise , de monitorizare a celor care trec pe culoarea rosie la semafor , stati in boscheti ca niste rahati de caine , aceeeasi mentalitate retardata se preda de la o generatie de politisti la alta , va mai mirati de ce va desconsidera lumea , chiar nu vreti sa evoluati ?

  3. Nu inteleg care e problema voastra asupra faptului ca au radare si ca stau la „panda”? Dar daca te-ar pupa ma-ta rece ar fi mai bine? E vorba de preventie…Trei sferturi dintre comentariile date apartin unor analfabeti functionali, care nu detin cunostinte minime de lb romana, dar au dreptul sa-si exprime parerea. Lasati oamenii sa-si faca treaba si respectati regulile de circulatie!!!!

  4. Cu militieni…. din ăștia….. second-hand ….. dați la produs…… va faceți cu toții de rîs…. miliția romăna….. cu radare….. date la boskeți… . Ascunși gaborii prin șanțuri….. pe după copaci….. pe lacolțurile gardurilor…. de la țară…. bă…. sunteți de pus pe rană….. la satană….. bă nenorociților….. circula șoferii României cu o medie de 30km pe ora ca tenurile…. ca nu are tara asta infrastructura….. de cyoarda ….. și milițienii ăștia pun reglementari de viteza de 60…. 70….50…. 40….km pe ora din 100 în 100 de metri….. și acolo ascund 6 boske5ari cu 4 radare…. și încă 6 bosketati cu pistoale radar….. ascunși…. peste tot…. de zici ca e război….. sa nu ii vadă….. inamicul…… parsiviti și nenorociți mercenari de 2 bani creează sistemul asta parsiv ptr. Cetățenii acestei kolonii …. îngenunchiat se prostie și corupție…. made în România….penitenciar in aer liber…..

  5. Uăi da alde Dumitrașcu , Sandu au fost și dumnealor ? Se poate la rumănica să fiiiiiiii infractor și polițîst bună treabă ! Papua Noua Guinee ,Congo = RUMĂNIA

  6. Garcea la produs….. ca totul e dus. Elita forjei proletare …….postdecembriste …. milițieni.. . Cu uniforma sec.21….. mentalitatea de sec.15…… și razesii lui Ștefan cel Mare erau…. cu 10 clase….. peste milițienii de azi…… praf și pulbere . .. e de garea ăștia…… mulți…. da prosti și hotărâți. ….. cu japca la banii romanilor……. jeguri la produs…… cu pistoale în bosketi……șanțuri….. pe sub mașini….. prin portbagaje….. ca fetele. … cu muya pe centuri……

  7. Vineri echipa de polo a miliției barlad stăteau băgați pina la git ascunși în mașină cu radarul îndreptat spre ieșirea din barlad spre București… . Cu mașină pusa pe varianta ocolitoare a barlad.. . Care nu e deschisa . Cu mașină și gaborii ascunși în polo. Cu radarul ascuns …. sa nu ii vadă lumea …. cit sunt de parșivi prosti și bătuți în cap de soare….. ca ei sint polo-istii județului.. campioni la săritură pe calcîie și la săritură în adâncime ….. ca la asta se pricep ….. la înot în bosketi și cotloane….. ca muskii lor de sub kasketa….. nu știe karte….. nu trebuie sa gândească….. trebuie sa producă bani…. ca tirfele….. pe stop.. nu cedează trecerea….. sau accesul interzis…..

  8. Japca la drumul mare …. ca sistemul putrezit si-a trimis armatei și slugile…. la produs…. ca tirfele…. ca foamea …. de loz e mare…. da garcea …. e la produs…. ca e pe rosu…. fetele….. parașutele… șoselelor……. ca muskii lor carte nu prea știe….. ca ei sint pe dat amenzi ca foamea …. e mare….. cu gaozarii ăștia…. cu pizdoale de viteza…. ascunși ca borfași și bosketarii….. la făcut bani ….. de sub poduri…. pe poduri… oriunde …. prin bosketi… skaeti….. ce mai baeti gigea….. de parșivi și incur pompati…. mercenari tokalosi…. puși de sistem la praduiala…. și dat amenzi….. jeguri de jeguri….. cu mentalitate de bosketari…..

  9. Road pol ….. pentru 1 pol…. asta e România…. katerinka …..japcă făcute de japițe neinscriptionate …. pe bigudiuri….. laky flausati ….. mercenari ptr. Sistemul ala defect…. numit stat degeaba…. care dau cu japca …. la banii oamenilor…. ca milițienii aia spuneau ca se puteau pensiona la 40 de ani…. dacă aveau cel mult 3 klasse…….făcute….. nu S klasse cumpărat….. panaramelor
    ….

    • In mare parte aveți dreptate Anonimus , dar să fiim atenți puțin la unele aspecte simple însă destul de grave calitatea umană măcar de pregătirea necesară a șoferilor nu mai facem vorbire. A acestor cetățeni carea au obținut permis de conducere în ultimii 10-15 ani și până în prezent -jalnici d.p.d.v. sunt kamikaze pe drumurile din România ( afară nu zic nici mârrrr se lasă cu mii de € și bineînțeles cu arestări) cum se poate doar la waslui ca acest maimuțoi pelinez să circule ostentativ cu Duster IPJ -lui ( vb vine că in misiune …pt fraieri) obligă să-l depășească după care cu un tupeu fantastic pt 1,62m cu tot cu tocuri îți cere actele dar nu oricum folosindu-se de girofarurile din grilă a Duster ului (ABUZ cât casa poporului de mare …..sunați la lina verde DGA ????doarme ) cum de numai la Waslui se întâmplă cu Duster neincriptionat ,cu niste beculete in grilă luate din bazar săi oprești maimuțoi-ului de vin pelin îți i-a actele un civil de fapt că să te prostească pe față le înmânează unui echipaj autorizat inscripționat să te ardă cu premiul….da asta-i politică la Vaslui ….dar și conducătorii auto confuzie majoră dau dovadă de prostie dusă la superlativ….in loc să-i dați 10 lei lui pelinez sa vă spele parbrizul urcat pe scăunel de IP- jeu…cu mare stimă îi dați actele papagalilor….mai luați cursurile de legislație rutieră și parcurgeți capitole importante cine și cum tb sa vă oprească și să vă controleze in trafic….o să ajungă gaborii sa vă oprească și de pe trotinete neincriptionat-e.

  10. Niște jeguri de sistem care fac praduiala și bani cu japca ptr. Un sistem numit stat ajuns în cap. Ticăloși corupti și plin de incapabili impotenți sociali și puși pe japca . Ca tirfele la produs stau ăștia ascunși pe marginea drumului ca tirfele pe centura. Acțiune militeneasca a unui sistem terminat și dus în cap. Melitia romana la produs ca baetii …. ca fetele…. la produs!!!

  11. Mirlanii aia de la barlad cu polo stăteau ca hoții ascunși pe varianta ocolitoare barlad. .. unde începe varianta dinspre București….. jegurile alea de la barlad…. ca cyorditorii aia penali….. ascunși prin colturi și cotloane….. rușine sa le fie ….jmenarilor aia de la barlad cu polo….. bisketari sepkti și în cur relati….. de milițieni barladeni

  12. Niște nesimțiți…🤮🤮🤮 Infrastructură NU, șosele NU, parcări NU, ce să mai vorbim de autostrăzi……. Bine că avem poliție politică, care adună bani pentru bunăstarea parveniților !!!!!

  13. Stau cu radarele neinacriptionate ascunși în boscheți, la pândă. Halal activitate, poliția română!!! Felicitari!!! Țineți – o tot așa, la boscheți.

    • Corect! Oricum ei fac la fel in viata privata!

      Doar nu crezi ca ei politistii merg la mare cu 60- maxim 130. Ipocrizie viata trista de saracie cu drumuri penale faci ce faci trebuie sa depasesti!! NU ai cum altfel! Iar depasirea se efectuează cu cel putin 30-40 km mai mult fatza de masina din fatza ta, asta doar la un 70 la ora al celui dinainte.
      depasirea implica riscuri f mari pt ca drumurile sunt inguste de calitate indoielnica si cu multe denivelari plus foarte aglomerate uneori!

    • dar si soferii au grupuri de fb/ whatsapp in care anunta radarele, flashuri si etc, halal soferilor ca u-i lasa pe cei vitezomani sa-i prinda politia cu radaru.

  14. Ne doare la p U l a, o venit Bolt la Vaslui💪💪 prostii ne duc cu 10 lei tot orașul, așa că mă doare n cu de poliția rutieră, beau cat vreau, am mașină de lux gratis.. BMW, audi, mercedache🤫

  15. Vă meritați soarta. Am 20 de ani de când sunt în Anglia și nu ma oprit poliția niciodată, nu se poate așa ceva chiar numai japcă este poliția română?Nu te oprește toată Europa poliția dar când intri în România până în Vaslui te oprește de 7 ori dacă ai nr străine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.