Liga a IV-a / Stiinta Miroslava – Atletico Vaslui 2-2
AMICAL… Atletico Vaslui a înregistrat sâmbãtã, un prim rezultat pozitiv în meciurile de verificare din aceastã iarnã, remizând, 2-2, cu Stiinta Miroslava, ocupanta locului doi în seria I a Ligii a III-a. Golurile Vasluiului au fost reusite de Bolboceanu (min 55) si Purici (65).
Meciul amical dintre Stiinta Miroslava si Atletico Vaslui, disputat sâmbãtã, la Iasi, pe terenul sintetic din Copou, s-a încheiat la egalitate, scor 2-2. Iesenii au deschis scorul, însã cu destulã sansã, în prima reprizã, prin fundasul Claudiu Asaftei, care a înscris un autogol imparabil. Spre deosebire de meciul cu SC Bacãu, trupa pregãtitã de Gabriel Crãciun a jucat mult mai bine, iar asta s-a vãzut si pe tabela de marcaj. Bolboceanu a restabilit egalitatea, iar zece minute mai târziu, Purici a adus Vasluiul în avantaj. Pe final, în superioritate numericã, dupã eliminarea antrenorului-jucãtor Gabriel Crãciun, iesenii au reusit sã smulgã o remizã nesperatã, scor final, 2-2. “Nu am mai fãcut jocul deschis din meciul cu SC Bacãu si ne-am descurcat mai bine. Am avut momente foarte bune, dar si momente mai putin bune. Ne-am împãrtit momentele de dominare, chiar as putea spune cã am avut o posesie superioarã. Mã bucurã si faptul cã am început sã stãm mai bine din punct de vedere fizic”, a declarat Costinel Botez. Urmãtoarea partidã amicalã a celor de la Atletico se va disputa sâmbãtã, la Vaslui, împotriva ocupantei locului sase din seria I a Ligii a III-a, Aerostar Bacãu.